PARTEA I – Capitolul 1 –
Va
transmit din nou calde salutari din inima mea spre inima voastra. Este o
plecere pentru mine sa va vorbesc din nou. Subiectul pe care l-ati ales acum
este in mod special important pentru inima mea. Mi-ar placea sa subliniez
pentru toti cititorii nostri, cat de important este ca toti – in special cei
care lucreaza cu lumina pe aceasta planeta – sa inceapa sa creeze foarte
constient, in inima si sufletul lor, viziunea noii lumi in care doriti sa
traiti si sa activati. Daca dorinta inimii voastre este aceea de a transcende
truda vietii din prezent, de la suprafata, si de a va deplasa catre un mod de viata
iluminat si fericit, trebuie sa renuntati la vechea paradigma care v-a tinut
captivi si in suferinta prea mult timp.
Ati
auzit cu totii vechea zicala: “fara o viziune despre viitor, oamenii mor”.
Aceasta zicala veche este atat de relevanta si de potrivita pentru acest moment
in care omenirea si planeta se afla la rascruce de drumuri.
In
Telos si in celelalte orase subterane, noi pastram in locul vostru viziunea
lumii noi, de foarte mult timp. Va rog sa intelegeti ca, pur si simplu, nu putem
face totul in locul vostru. Conform legii Divine, oamenii de la suprafata
trebuie si ei sa faca ceea ce le revine de facut.
Este
momentul ca voi sa incepeti sa vizualizati acest lucru in fiecare zi, foarte
constient si sa-l alegeti in toate aspiratiile, gandurile, sentimentele si
dorintele voastre.
La
inceputul secolului trecut, cu hotarire si daruire, preaiubitul maestru St.
Germain a cerut Mintii Divine si Federatiei Galactice a Luminii o
dispensa. El a cerut ca “flacara libertatii” sa fie din nou eliberata pe
Pamant. Dupa multe deliberari si multe intalniri cu diferite consilii ale
Mintii Divine, Federatia Galactica a sistemului vostru solar si mai multe
consilii planetare, permisiunea a fost, in final, acordata. Libertatea este una
dintre multele atribute ale “Flacarii Violete de transmutatie”.
Fara
revenirea acestei Flacari la suprafata, nu va exista nici o posibilitate ca
omenirea sa aleaga, de buna voie, sa evolueze din starea actuala.
Pana
la acel moment, Flacara Libertatii – impreuna cu toata cunoasterea si
intelepciunea care o insotesc – fusese luata de foarte mult timp de la
populatiile de suprafata. Aceasta pierdere a libertatii v-a permis sa traiti
experienta limitarilor, pe durata intruparilor voastre. Pierderea Flacarii a
fost una dintre cauzele majore ale suferintei traite de omenire. Datorita
karmei oamenilor si folosirii incorecte a Flacarii, in trecut, ea a fost
retrasa de la suprafata, in momentul scufundarii finale a Atlantidei.
Va
cer ca in inima voastra sa simtiti iubirea pe care o are St. Germain pentru
omenire si sa fiti recunoscatori pentru daruirea si serviciul lui neobosit in
beneficiul vostru. Pentru a
garanta aceasta dispensa data omenirii, el a trebuit sa-i ofere Mintii Divine
energia realizarilor sale si perle de glorie din coroana sa, ca garantie pentru
eventualitatea in care omenirea va folosi din nou incorect aceasta Flacara. El
v-a iubit pe toti atat de mult, incat a fost dispus sa-si asume acest risc.
· Ramane
ca voi sa creati noul vis. Ce veti crea?
Jucati-va
rolul, dragii mei, visand activ un vis nou pentru planeta. Imaginati-va tipul
de societate in care vreti sa traiti. Acum cand torta libertatii este
eliberata, crearea noii lumi in care doriti sa locuiti este responsabilitatea
si alegerea voastra.
Incepeti
sa visati la viziunile voastre despre Raiul pe Pamant si la modul in care
doriti ca acestea sa se manifeste.
Fiti
specifici si nu ezitati sa includeti toate detaliile miraculoase. Voi toti sunteti Dumnezei co-creatori. Pamantul
se indreapta acum spre o noua dimensiune. Acum se creeaza o noua lume pentru
voi, daca o alegeti, dar ea nu este inca complet structurata sau definita. Ea
asteapta propria voastra contributie creatoare. Fiecare va avea o perceptie
usor diferita. Pe masura ce veti incepe sa visati astfel, energiile se vor uni
si vor crea o noua si minunata realitate pe planeta noastra.
Este
important ca voi sa nu lasati exclusiv aceasta sarcina pe seama Taramurilor
Luminii si noua, celor din Telos. Noi am creat deja lumea noastra de paradis si
locuim in ea. Acum aveti ocazia de a crea lumea visurilor voastre. Participarea
voastra ca si co-creatori este de maxima importanta. Daca nu faceti asta, nu
veti putea fi considerati ca va folositi pe deplin puterea si veti continua sa
aveti parte de limitari in viata voastra.
In
meditatiile si scrierile noastre, va cerem ca in fiecare zi sa va rezervati
timp pentru a va defini perceptia despre Raiul pe Pamant. Lamuriti-va ce
inseamna asta pentru voi si incepeti sa visati la acest lucru. Visati despre
acest nou Pamant noaptea cand adormiti, precum si in timpul zilei. Imaginatia este scanteia creatoare
care va alimenta manifestarea. Ea va conecteaza cu taramurile
creatiei, o realitate fluida. Cu cat includeti mai multe detalii in visurile
voastre, cu atat mai mult vor deveni ele realitate.
Fiti
oricat de creatori doriti. Cu cat viziunea este mai reala, cu cat investiti mai
mult din energiile voastre in vise si va uniti in inimile voastre cu acele
energii, cu atat mai repede va incepe aceasta viziune a Raiului pe Pamant sa se
manifeste. Cei mai multi dintre voi sunt prea comozi.
Unii
dintre voi spera ca fratii vostri stelari si populatiile din interiorul
Pamantului vor veni si vor crea toate minunile in locul vostru.
Daca
am face asta? Ce ati invata? Fiti siguri ca nu se va intampla astfel. Noi venim
sa va ajutam, pe voi si planeta, da – dar trebuie ca si voi sa realizati partea
ce va corespunde. Este alegerea voastra daca vreti sa evoluati la o constiinta
superioara si sa manifestati niveluri din ce in ce mai mari de perfectiune
pentru voi insiva. Daca nu, noi nu avem alta alternativa decat aceea de a
ramane in taramul invizibil.
Raiul
pe Pamant este, in esenta, o realitate a dimensiunii a cincea. In cea de-a
patra dimensiune, viata este mult mai usoara decat in cea de-a treia.
Dimensiunea a patra este mult luminoasa si mai fluida, dar nu reprezinta,
totusi, intreaga realitate a Raiului pe Pamant.
Va
sugeram sa incepeti cu ceea ce vi se pare a fi realitatea celei de-a cincea
dimensiuni, chiar daca nu sunteti foarte siguri in ce consta ea. Faceti tot ce
puteti – si, curand, constiinta voastra se va deschide unei perceptii mai
ample.
Aceasta
visare constienta va duce la aparitia unei progresii de ganduri – evolutie care
va va purta pasii, daca sunteti de acord, in aceasta noua dimensiune.
Cel
mai important lucru este acela de a incepe acest proces. Mama Pamant a visat
propriile ei vise. Acum ii cere omenirii sa viseze impreuna cu Ea, sa-si
imagineze toate schimbarile pe care vi le-ati dorit.
Puneti-va
urmatoarele intrebari.
Ce
gen de viata imi doresc? Ce tip de guvernamant imi doresc? In ce tip de corp
doresc sa traiesc si cum doresc sa arat? Ce tip de schimbari as dori sa
vad desfasurandu-se pe planeta noastra? Mai doriti sa folositi banii ca moneda
de schimb, sau ati prefera un sistem barter, de un tip mai evoluat? Puteti sa
visati despre ceva la care nu s-a mai gandit nimeni pana acum – un sistem de
schimb nou si genial? Cum vedeti relatiile din viitor? Cum va arata Pamantul?
Care ar fi climatul ideal? Cum vor arata animalele si care va fi noul lor
comportament fata de oameni? Nu exista limite in ceea ce priveste aceasta
viziune in desfasurare. Puteti sa va distrati, creandu-va propriile voastre
filme mentale!
Imaginatia
voastra este un bazin vast de amintiri din toate locurile pe unde ati fost
vreodata, din multe, multe, lumi, de-a lungul eonilor.
Nimic
din ceea ce va imaginati nu este o iluzie.
Imaginile
vor reprezenta, pentru majoritatea dintre voi, amintiri ale unor experiente
trecute, depozitate intr-o maniera ordonata – sau, uneori, nu chiar asa
ordonata. Filtrati aceste imagini si folositi-le, total sau partial, pentru a
crea viziunea voastra despre o noua realitate.
Accesati-va
cele mai profunde dorinte si amintirile voastre ingropate referitoare la
momente si locuri de mult uitate.
Deschideti-va
constiinta spre toti ceilalti si imaginile vor veni. Atingeti-va Sinele vostru
cel mai profund – si imaginile si ideile vor curge.
Lumea
ti se ofera,
iar tu primesti acest prinos,
cu
Iubire Divina.
Imaginatia
ta este un canal
care
duce catre acea parte
a
sufletului tau,
care
recunoaste aceasta iubire
si
ii permite
sa-ti
impregneze intreaga fiinta.
Celestia

Capitolul 2 –
Salutari,
prieteni dragi, eu sunt Adama.
Sunt
atat de recunoscator ca sunt din nou impreuna cu voi. In aceasta seara, vreau
sa daruiesc inimilor voastre o “raza de speranta”. Doresc sa va ofer o
perspectiva mai larga asupra conflictelor care pot aparea, sau care se
desfasoara acum pe planeta. Multi dintre cei din Telos sunt alaturi de mine in
timp ce va vorbesc, pentru a va invalui intr-o patura minunata de iubire, pace
si protectie.
Multi
oameni de la suprafata simt frica si mahnire, atunci cand se gandesc ca aceste
evenimente au potentialul de a crea nedreptati si violente impotriva omenirii.
Va intrebati de ce aceste conflicte nu au putut fi oprite in urma ofrandelor
mari de iubire, a rugaciunilor, meditatiilor si marsurilor de pace la care au
participat milioane de oameni pe aceasta planeta.
Va
intrebati de ce eforturile atat de multor suflete curajoase, care au oferit tot
ce au in incercarea de a asigura pacea pe Pamant si pentru copiii Lui dragi, nu
au fost suficiente.
Asta
nu s-a intamplat din cauza faptului ca voi, in plan colectiv, nu ati facut
suficient. Credeti-ma!
Ati
facut tot ce ati putut si Creatorul vostru v-a auzit rugaciunile. El v-a auzit
strigatele dupa ajutor si a vazut intentiile voastre de a trai pe o planeta
pasnica. Niciodata in intreaga istorie a Pamantului nu s-au unit oamenii atat
de mult pentru a cere Pace pe Pamant. Cerurile v-au urmarit cu respect si v-au
laudat eforturile, ajutandu-va cu energia lor. Cu iubirea si solidaritatea pe
care ati dovedit-o, ati atras atentia a miliarde de frati din spatiu, din multe
universuri si galaxii, care au venit aici sa va urmareasca. Formand un grup
urias, ei se unesc cu voi “energetic”, in efortul vostru de a crea pace pe
aceasta planeta.
In
Telos am organizat rugaciuni colective, toata ziua si toata noaptea, alaturi de
voi toti. Ne-am pregatit sa sprijinim trecerea voastra, in singuranta, catre
urmatoarea etapa a procesului vostru de evolutie – lucru ce va usura, in mare
parte, durerea, greutatile si grijile voastre.
Trebuie
sa intelegeti ca exista un mic grup de oameni pe planeta care considera ca
“sunt stapanii planetei”. De asemenea, ei cred, in aroganta lor, ca ei pot face
tot ce doresc, indiferent de pret si de cata durere si suferinta este indusa
omenirii si Pamantului. Pentru a-si mentine statutul de stapani si
manipulatori, ei trebuie sa va tina pe toti intr-o situatie de aservire – prin
orice mijloc si oricat de mult le veti permite. De asemenea, ei vor sa se
bucure in continuare de detinerea a 90% din bogatia acestei planete, in timp ce
restul omenirii trebuie sa fie multumita cu putinul ramas, de 10%.
Cei
aflati la conducere, dragii mei, au un plan personal. Ei isi doresc aceste conflicte,
mai mult decat orice altceva.
Calea
spre putere este ciudata. Cei care au drept scop detinerea controlului asupra
celorlalti, sau glorificarea pozitiei lor in cadrul ierarhiei, sau lacomia si
utilizarea incorecta a resurselor nu aud chemarea Divinitatii ce ii calauzeste
spre a servi unui bine superior. Actiunile lor nu isi au originea in inima
unitatii, ci in frica si separare.
Cei
care, pe de alta parte, considera puterea ca pe o crestere a perceptiei se
unesc cu curentul lui Dumnezeu.
Ei
inteleg ca, cu cat este mai mare intelegerea si perceptia a tot ceea ce exista,
cu atat mai mult vor fi inclusi in curentul vital al Creatorului. Ei stiu ca,
de obicei, cu cat constiinta lor evolueaza mai mult, cu atat mai mult vor
personifica adevaratul lor Sine Divin. Din perspectiva unui adevarat Maestru,
razboiul nu mai este un instrument necesar in procesul de invatare, sau o
ocazie dorita pentru evolutie.
In
final, ne vom alatura voua intr-un mod mai palpabil, iar lunga noapte intunecata
care ne-a separat un timp atat de indelungat se va sfarsi. Impreuna, vom crea
noul vis al unei lumi miraculoase, in care stapanesc doar iubirea si mila
Divina. Curand cei care tin fraiele puterii pe aceasta planeta vor fi complet
dati la o parte. Acest moment este foarte aproape. Trebuie sa intelegeti ca ei
stiu ca perioada stapanirii lor se apropie de sfarsit.
Creatorul vostru a luat deja din nou in bratele
Sale aceasta scumpa planeta si acum va aflati sub jurisdictia Marelui Soare
Central. Acesti conducatori stiu foarte bine ca Marele Soare Central a emis
decretul care pune capat stapanirii lor.
Dati-va
seama ca, din disperare, ei spera ca mai exista o sansa slaba de succes, in
ultima lor incercare de control si suprematia totala asupra lumii.
Dati-va
seama ca ei sunt dispusi sa riste “totul” in incercarea lor de a intarzia putin
mai mult ziua in care vor fi trasi la raspundere.
Fara
existenta dovezilor, ei mai acuza inca alti oameni, pentru a-si valida
propriile lor actiuni. Fara sprijinul restului lumii, ei planuiesc sa-si urmeze
planurile. Sa fiti siguri in inimile voastre, scumpii mei prieteni, ca aceasta
perioada de stapanire patriarhala nemiloasa se apropie de sfarsit. Curand, toti
vor raspunde pentru actiunile lor impotriva omenirii. Trebuie sa stiti ca
temerile lor sunt mai mari decat ale voastre. Acesta este motivul pentru care
ei sunt atat de hotarati sa-si “joace ultima carte”. Chiar asta este: “ultima lor carte”. Ei
nu mai au ce juca.
Este
momentul ca multi dintre liderii vostri politici sa inceapa sa resimta o
reducere drastica a puterii si tiraniei lor.
Legile Divine nu permit imixtiuni in
“liberul arbitru”. Ierarhia spirituala va permite ca
evenimentele sa urmeze cursul actual, pana in momentul cand va fi nevoie de o
interventie Divina. Aceasta interventie va sosi atunci cand restul omenirii va
intelege alegerea pe care o face in fiecare zi in sprijinul acestei paradigme,
sau cand va accepta potentialul uneia noi. Si intr-un final, atunci cand acest
echilibru se va modifica, vor avea loc “miracole” peste tot. Totul este
pregatit in Taramurile Luminii pentru a spori energiile voastre in moduri
miraculoase.
Voi
sunteti aceia care trebuie sa luati decizia si sa permiteti sa se intample.
Indiferent
de ceea ce fac in ultimul timp cei ce instiga la razboi, eforturile lor nu mai
sunt sustinute de aceeasi energie. Fiti linistiti, pentru ca planurile lor nu
vor escalada pana la nivelul unui razboi mondial. Deja ati turnat fundatia,
pentr-o transformare semnificativa de constiinta, mai mare chiar decat am
sperat noi la acest moment. In fiecare zi, randurile voastre se ingroasa cu noi
lucratori intru lumina.
In
fiecare zi, mai multi se trezesc la adevarata lor natura si se confrunta in
sfarsit, cu adevarul lumii lor. Vremea voastra a sosit, desi evenimentele
mondiale par sa nu dovedeasca asta.
Nu
disperati, deoarece toate acestea sunt in sprijinul vostru si al scopului
vostru de a fi armonie.
Pe
vremea Lemuriei, si noi am trait o experienta similara, atunci cand am trecut
printr-o lunga perioada de razboaie intre Atlanta si Lemuria.
Chiar
si in fata amenintarii potentiale cu distrugerea ambelor continente,
conducatorii militari nu s-au putut opri. Restul este istorie si stiti cu totii
ce s-a intamplat. De asemenea, voi stiti ca nu au fost invingatori. Acele
razboaie au slabit ambele continente, iar ele au disparut 15.000 de ani mai
tarziu. Multe dintre aceste suflete responsabile pentru provocarea razboaielor
dintre Atlantida si Lemuria – si ulterior pentru distrugerea lor – sunt
aceleasi suflete care acum incearca sa faca acelasi lucru.
De
data aceasta, totusi, situatia este diferita. A sosit timpul inaltarii Mamei
voastre Pamant si dorintele sale vor fi onorate.
De acum inainte, ea se va purifica pe
sine. Nu va mai tolera abuzurile asupra corpului si a copiilor Ei dragi. Va
cerem sa-i permiteti sa se purifice prin schimbarile ce se vor inregistra pe
Pamant. Cea de-a treia dimensiune isi va trece energia in cea de-a patra. Nu va
mai exista a treia dimensiune – asa cum o stiti voi astazi. Corpul vostru va
trece intr-un corp de dimensiunea a patra – si, mai tarziu, a cincea. Acest corp
va fi mult mai usor, dar se va simti la fel de fizic.
Mai
aproape decat credeti, va aflati la inceputul unei epoci de aur, caracterizata
de iubire si fratie adevarata.
Din
Taramurile Luminii, noi putem spune ca aceste conflicte amenintatoare sunt
ultimile care se vor mai purta vreodata , pe aceasta planeta. Fortele
intunecate stiu ca au ajuns acum la ceasul al doisprezecelea; iar ei aud de
mult timp clopotele tragerii la raspundere in urechi. Ei stiu ca singurele lor
optiuni sunt ori de a se alinia la constiinta iubirii, ori de a pleca. Ati
auzit expresia ca “fiarele urla cel mai tare, atunci cand sunt incoltite”.
Lucratorii intru lumina din Statele Unite si multe alte tari se unesc prin
intermediul Internetului si prin alte mijloace, creand o retea de lumina,
unitate si iubire. Cei ce se ascund in intuneric si isi invaluie actiunile,
percep aceasta retea de lumina si iubire care se creeaza pe intreaga planeta.
Lumina voastra a devenit cea mai mare
temere a lor.
Dorinta
lor nu este doar aceea de a controla rezervele planetare de petrol, dar si de a
distruge aceasta retea de lumina si iubire pe care voi toti o creati impreuna.
Principalul lor scop este de a crea schimbari pe aceasta planeta, care sa
inrobeasca complet rasa umana, inchizand-o intr-o cusca a fricii. Ei doresc sa va mentina intr-o etapa
de saracie spirituala si de supravietuire emotionala. Pana acum au reusit. Viata voastra la
suprafata este plina de provocari. Ei cred ca sunt necesare doar alte cateva
actiuni de teroare pentru a va scufunda complet in frica, iar ei va vor
controla “pentru propriul vostru bine si siguranta”.
Fiti
linistiti si ascultati vesti bune. Inainte de intruparea voastra, vi s-a promis
de catre Creator ca vi se va permite ca in aceasta viata sa intrupati
plenitudinea Prezentei voastre Divine si starea voastra Christica. Veti putea
sa manifestati pe Pamant, intruparea voastra actuala, totalitatea Divinitatii
voastre si a darurilor spirituale care v-au fost ascunse mult timp.
Trebuie
sa intelegeti ca scopul fiintelor care controleaza planeta este de a opri
aceasta iluminare indiferent de pret, deoarece asta ar pune capat dominatiei
lor. In timp ce fortele intunecate se straduiesc sa va inrobeasca pe voi toti
si planeta si sa va induca idea de separare si frica, polaritatea Luminii va
crea in acelasi timp trezire si iluminare. Chiar si corpurile planetare din
ceruri s-au unit pentru a facilita aceasta crestere de constiinta.
Curand,
cei care sunt destinati sa alcatuiasca noi guverne, noi colective, vor deveni
vizibili. Ei s-au pregatit pentru aceasta zi si traiesc deja printre voi. Nu-i
judecati prea aspru, sau nu incercati sa va imaginati cine sunt ei, deoarece
multi dintre cei care vor veni in fata va vor surprinde. Multi si-au ascuns
identitatea reala in interiorul grupurilor pe care cauta sa le inlocuiasca.
Cantariti cu inima, pentru a recunoaste care ar putea fi noii vostri
conducatori. Toate noile structuri se vor forma in beneficiul colectivitatii –
si acesta este un indiciu clar de indentificare a celor care sunt pregatiti, in
sfarsit, sa sprijine omenirea. Nici chiar granitele tarilor nu-i va putea opri
sa se uneasca; pe cei care sprijina adevarata schimbare.
Aceste
conflicte vor duce la un efect de accelerare pe intreaga planeta. Ele vor ajuta
la trezirea a milioane de oameni la o noua constienta a Divinitatii lor si la o
reconsiderare a noilor valori din vietile lor. Multi vor descoperi noi teluri
si obiective care sunt mai potrivite cu natural lor Divina. Ca rezultat al
acestor conflicte, milioane de oameni vor ingrosa randurile lucratorilor intru
lumina, unindu-se pentru a crea pace permanenta si o noua realitate bazata pe
adevarurile Divine.
Aceste
conflicte vor mai duce, de asemenea, la erodarea structurilor patriarhale
invechite si care nu va mai sunt de folos. Fiti pregatiti pentru moment triste
si suferinte. Asistati in mod real la suferinta care va exista, deoarece acest
lucru va va deschide si mai mult inima – lucru necesar pentru trecerea voastra
in dimensiunea superioara. De asemenea, va veti elibera de foarte multa karma
acumulata, facand loc pentru noua ordine si pentru cea mai mare recunoastere a
Sinelui Divin Real.
Lasati,
copii ai sufletului meu, ca mana lui Dumnezeu sa aduca vraja. Creatorul vostru
urmareste foarte atent, protejand Pamantul si pe oamenii ei care au ales sa
ramana pentru a-si accepta destinul lor nou si maret. In loc sa simtiti frica,
deznadejde si neputinta, lasati raza de lumina sa va lumineze inimile. Fiti
constienti ca, dincolo de razboi, va asteapta o lume noua. Miracolele asteapta
sa le prindeti din zbor. Darurile de iubire si bunavointa Divina de la Creator
si de la familia voastra din stele se vor revarsa asupra voastra, in moduri pe
care nu le-ati mai trait pana acum.
In
inimile voastre, lasati sa lumineze raza cunoasterii ca Divinul va invinge si
ca Victoria este sigura.
Oamenii
de pe aceasta planeta au stat alaturi, cu milioanele, si si-au declarat
intentiile lor de pace – si asa va fi. In marsurile voastre de pe toata planeta
cereti pace – si asa va fi. Sunteti in vizorul intregului cosmos; ridicati-va
cu iubire, intentie si curaj impotriva tiraniei unui guvern mondial
spunand: “pana aici si nu mai mult, ziua voastra a sosit”. Iar Creatorul
si toti co-Creatorii vostri zambesc si spun: “In sfarsit se trezesc! Sa fie pace pe
Pamant – si asa sa fie”.
Pe
masura ce vibratia va continua sa se amplifice pe planeta, asa se va intampla
si cu responsabilitatile voastre. Iar noi, fratii si surorile voastre
lemuriene, strangem randurile aici, la suprafata Pamantului, pentru a pune in
aplicare planuri marete. Exista mult mai multe echipe in fiecare colt si tara a
acestei planete. In final, vom putea lucra in cooperare cu toti aceia dintre
voi care doriti sa slujiti binele superior impreuna cu noi, dar nu vi se va
impune nimic. Dorinta voastra de a servi impreuna cu noi va trebui sa fie
aprinsa de chemarea inimii voastre.
Daca
doriti sa fiti de ajutor, misiunea noastra va fi aceea de a implica un
mare numar de oameni. Multe ocazii minunate vor aparea in fata celor care
doresc sa lucreze cu noi, umar la umar. Voi sunteti deschizatori de drum,
nucleul a multe grupuri mici de care noi avem grija, le imbratisam si le
pretuim aici, in Muntele Shasta. Vremea bucuriei pe care ati asteptat-o este
chiar in spatele norului, in spatele furtunii unui razboi inchipuit.
Daca
lasati norii si furtunile sa nu mai permita ca acest joc – aceasta ultima
iluzie – sa se desfasoare, nu veti regreta niciodata.
Pastrati
raza de speranta in inima voastra, deoarece in spatele norului se afla bucuria,
pacea si mila Divina.
Rasaritul
unei lumi noi – in unitate si iubire si in care nu mai exista violenta – este
chiar la orizont. Aveti grija unii de altii in vremurile de restriste. Oferiti-va iubirea si sprijinul celor
care nu au avut ocazia de a afla ceea ce voi stiti deja.
Deveniti
stalpi ai pacii pentru cei ce se tem, pentru ca ei sa se bazeze pe voi pentru
sprijin. Si, pe masura ce altii se vor sprijini de voi, va invitam sa va
sprijiniti pe noi pentru putere si ajutor. In zilele ce vor veni, vom fi foarte
aproape de voi, oferindu-va multa iubire si ajutor.

Capitolul 3 –
Adama, Celestia si Inaltul Consiliu al
Telosului
· Care
este legatura dintre Franta, Quebec si Brazilia?
Cu
mult timp inainte de existenta orasului subteran Telos, exista un triunghi de
energie Mama, care este acum identificat la suprafata sub forma triunghiului
Franta, Quebec si Brazilia. Aproape fiecare zona a planetei face parte dintr-un
triunghi(sau trinitate), format cu alte doua zone de pe planeta.
Aceste retele fac parte din Planul Secret pe care-l folosim in interiorul
Pamantului, pentru a sustine echilibrarea si armonizarea vibratiilor de la
suprafata. Fiecare dintre aceste tari, desi noi nu le numim astfel in
interiorul Pamantului, poarta o vibratie, o culoare, un sunet armonic si un cod
planetar diferit. Impreuna, toate trei creeaza o noua culoare si vibratie, care
reprezinta semnatura retelei in interiorul Pamantului, la suprafata si in
planurile eterice care inconjoara planeta. Este important ca semnatura sa fie
recunoscuta, deoarece ea are rolul de a coordona energiile respectivei retele.
De asemenea, ea ajuta la armonizarea acestei retele, cu energiile celorlalte
retele de pe planeta. Acest circuit in retea constituie interfata cu sistemul
de meridiane organice ale planetei insasi. Pe masura ce traversam aceste
circuite in reteaua din interiorul planetei, noi putem lua pulsul Pamantului, -
respectiv, vibratiile care sunt purtate in acel moment, la suprafata.
Aceste
retele ne mai sunt de ajutor si in importanta munca de monitorizare a efectelor
inregistrate in diferite regiuni din Interiorul Pamantului. Ele ne permit sa
abatem multe situatii catastrofale potentiale, provocate de mana omului sau de
elemente – si care ar avea loc la suprafata, daca nu s-ar genera energii
corespunzatoare de echilibrare in interiorul Pamantului.
In
ceea ce priveste energiile acestor trei “tari”, luate in mod individual, la
suprafata le-ati putea recunoaste vibratiile, dupa cum urmeaza.
Franta
Franta
transmite o culoare roz foarte stralucitoare, care pare aproape alba pe
margini, iar cel mai cald roz este in inima tarii, regiunea Parisului.
Lucratorii intru lumina care s-au intrupat in Franta, pe durata acestei
transformari planetare, poarta cu ei cea mai pura vibratie a Inimii Lemuriei.
Stim
ca in toate regiunile planetei exista fiinte cu aceleasi vibratii, iar un numar
foarte mare a ales sa se intrupeze in Franta, acum. Ei s-au mai intrupat in
numar mare si in celelalte doua tari mentionate mai sus, ca si copii ai Zeitei
Lemuriene, reprezentand constiinta inimii si iubirii Lemuriei.
Aceste
alegeri au fost partial facute din cauza traumei care a devorat Franta, in cea
mai mare parte a celor trei secole anterioare, sub forma mai multor razboaie si
a unei revolutii care au schimbat structurile guvernamentale ale Frantei,
pentru totdeauna. In special efectele pe termen lung ale ceea ce a fost numit
al II-lea Razboi Mondial, au creat in aceasta regiune o nevoie majora de
echilibru energetic cu energiile rasei evreiesti.
Parerea
pe care a avut-o marea majoritate a lumii in ceea ce priveste rasa evreiasca,
pe parcursul intregii civilizatii actuale, este incorecta.
Rasa
evreiasca a fost detinatoarea Masculinului Divin in constiinta Pamantului, inca
de la aparitia omenirii pe aceasta planeta. Asta nu inseamna ca altii nu au
purtat, sau nu au adus si ei energiile Christice pe aceasta planeta. Dar rasa
evreiasca, care s-a pastrat ca o rasa genetic pura, a existat pentru a sustine
scanteia pura a Masculinului Divin, care a infuzat Femininul Divin, cu eoni in
urma. In acest sens, rasa evreiasca face parte integranta
din identitatea lemuriana, care
a pastrat in interiorul societatii sale acea legatura, inca din momentul
stabilirii Sursei Divine pe aceasta planeta. Cunoastem faptul ca vibratia
purtata de rasa evreiasca si-a pastrat integritatea, pe parcursul mileniilor in
care s-a incercat deformarea ei. Acest lucru s-a realizat prin cerinta ca
descendenta sa se transmita prin mama, pentru a se pastra structura si integritatea
ADN-ului rasei.
Ca
in cazul majoritatii religiilor de la suprafata, dogma care s-a dezvoltat in
prezent in jurul religiei evreiesti nu mai pastreaza vibratia originala,
transmisa de Divinitate cu eoni in urma. Insasi vibratia sursa a fost pastrata
in constiinta fiintei care este Mama voastra Pamant si care ii asigura
continuitatea. Aceasta vibratie sursa se regaseste, de asemenea, in ADN-ul
tuturor fiintelor care s-au reincarnat in cadrul rasei “evreiesti”, inclusiv in
epocile din Lemuria si Atlantida. De asemenea, aceasta vibratie
sursa este prezenta, intr-o oarecare masura, in toate fiintele intrupate pe
aceasta planeta. La fel, limba ebraica pastreaza mare parte din vibratia
energiei sursa si a facut parte din multe invataturi si transmisii care au fost
redescoperite in trecutul vostru apropiat, aceste invataturi stravechi sunt
acum studiate profund si redistribuite lumii.
Quebec
Si
Quebec reprezinta o legatura profunda cu aceasta vibratie. Culorile emanate de
Quebec sunt o combinatie de piersica, cu miez de verde smarald in centru. Inima
Quebecului se afla in regiunea Montrealului si, in prezent, se fac multe
demersuri pentru a pregati Montrealul pentru crearea unui centru in care sa se
propage invataturile lemuriene si sa se aplice metode de vindecare. Populatia
vorbitoare de limba franceza din Quebec si-a pastrat limba, ca pe o legatura de
inima cu vibratia de inima a Frantei. Quebec a fost initial conceput ca un
avanpost pentru acea vibratie si ca varf al triunghiului care transmite
energiile direct spre Polul Nord. Aceasta legatura cu polul face parte dintre
acele caracteristici ale retelei care permit transmisia de energie din
interiorul Pamantului in acest triunghi – si de acolo, spre alte parti ale
retelei generale.
Desi
religia acestei regiuni a devenit predominant catolica, ca si Franta, Quebecul
– si in special Montrealul – au o legatura importanta si cu rasa evreiasca.
Multi dintre cei care au fost persecutati secolul trecut in Germania, pentru
mostenirea lor evreiasca, au ales sa se reincarneze acolo, pentru a putea
mentine legatura lor cu vibratia inimii Lemuriei si de asemenea, pentru a scapa
de trauma intruparii lor anterioare in Germania. Energiile vindecatoare ale
regiunii Quebec sunt extraordinare si multe fiinte care, de-a lungul eonilor,
au fost vindecatori si profesori ai acestor arte, se aduna acum pentru a incepe
sa impartaseasca lumii aceste cunostinte.
Apropierea
regiunii Quebec de Statele Unite este, de asemenea, foarte importanta. Fiecare
dintre cele trei tari sau regiuni ce formeaza aceasta trinitate este legata
direct cu o alta tara care pastreaza, din trecut, energii imense de distrugere,
de violenta si separare de energiile Sursei Divine, la niveluri guvernamentale
si administrative. Franta pastreaza legatura spre Germania, iar Brazilia cu
Argentina. In fiecare dintre aceste cazuri, energiile inimii feminine ale
Frantei, Quebecului (precum si a altor regiuni din Canada) si
a Braziliei sunt prezente pentru a echilibra neincrederea coplesitoare in
feminin, de care sunt caracterizate guvernele patriarhale ale Statelor Unite,
Germaniei si Argentinei.
Multi
dintre cei ce au dat dovada de o mare violenta in timpul celui de-al II-lea
Razboi Mondial in Germania au scapat de pedeapsa din tarile lor, fugind in
Statele Unite si Argentina.
Ei
au dus la crearea unei vibratii de neincredere, violenta si haos. Aceasta
neincredere a format o mare parte din vibratia antisemita, asa cum se spune in
aceste tari. Energia antisemita si actele comise in numele antisemitismului
sunt toate atacuri asupra Masculinului Divin, lansate de cei care se tem de
Femininul Divin. De fapt, aceste trei tari, Germania, Argentina si Statele
Unite formeaza propriul lor triunghi de energii, care a permis amplificarea
dezechilibrului si lipsei de armonie din aceste tari. Reconectarea lor la
energiile inimii Lemuriei se face prin reteaua Franta, Quebec si Brazilia, care
a fost cel mai important instrument al nostru pentru a restabili un nivel mai
mare de armonie in aceste regiuni.
Scaderea
intensitatii energiilor negative indreptate impotriva rasei evreiesti in
Statele Unite, Germania si Argentina sunt dovada nivelului inalt de echilibrare
care are loc in acest moment pe planeta. Cei care au cel mai mare nivel de
neincredere resimt si cea mai mare teama, pe masura ce lumina Divinitatii
devine din ce in ce mai stralucitoare, cu fiecare zi ce trece. De fapt, multi
care s-au intrupat in alte vieti ca evrei, chiar daca in prezent nu mai apartin
aceleiasi rase, vor fi chemati pentru a servi ca detinatori ai acestei
vibratii. Ea reprezinta adevarata scanteie de inspiratie care acum
se va contopi cu energia feminina a acestei planete, pentru a se reuni cu
energiile Pamantului, intr-un mod fara precedent de la crearea lui.
Brazilia
Brazilia
formeaza legatura cu Polul Sud al planetei. Culorile pe care le emana sunt
foarte placute ochiului si include o combinatie de galben, rosu, albastru si
toate culorile spectrului pe care aceste trei culori primare le pot crea. Acest
lucru se datoreaza naturii inalt cristaline a Braziliei. Ea este, de fapt,
un cristal generator foarte mare si foarte prismatic. Brazilia este motorul de
transmisie al inimii si energiilor vindecatoare ce radiaza din Franta, Quebec
si emisfera nordica a planetei, spre emisfera sudica. Lucru care se realizeaza,
in prezent, in aceste trei tari reflecta numarul foarte mare de suflete
evaluate care s-au intrupat acolo in aceasta perioada, pentru a mentine
energiile acestei retele foarte importante si pentru a servi
scopurilor acesteia. Energiile inimii Lemuriene se
manifesta prin aceasta retea, in
regiunile de la suprafata planetei care au cel mai mult nevoie de ele. Senzatia
pe care multi o au in ceea ce priveste faptul ca aceste regiuni vor fi primele
zone contactate de catre cei din interiorul Pamantului si de catre Fratii din
Stele este, intr-adevar, adevarata. De fapt, acest prim nivel de iesire la
suprafata a avut deja loc, datorita numarului mare de fiinte care s-au
intrupat, sau “patrund” in alte fiinte din aceste tari. Acum, se pune doar
problema iesirii acestor grupuri, la lumina.
Cei
care sunt atat de nerabdatori sa va contacteze sunt, de fapt, alte aspecte ale
“voastre” din alt timp, spatiu si alte dimensiuni. Multi dintre voi sunt extensii fizice
ale sufletelor prezente in interiorul Pamantului, in alte galaxii si
universuri. Cu cat veti putea comunica cu mai multe aspecte ale sinelui
vostru multidimensional si cu cat le veti putea integra mai mult, cu atat va
recunoaste si oglindi mai curand dimensiunea de la suprafata acest lucru.
Suntem deja impreuna, in vibratiile retelei despre care am discutat si in
sistemul de retele care recunoaste vibratia inimii in interiorul si la
suprafata planetei. De fapt, nu exista nici o distinctie intre dimensiuni,
atunci cand va deplasati prin energiile acestei retele. Va sugeram sa va
conectati toti la aceasta retea, cat de prompt si de des puteti, pana ce ea
devine parte din natura voastra intrinseca. Copiii care se intrupeaza acum
poarta cheia catre aceasta retea in ADN-ul lor si ei actioneaza pentru a
impartasi aceasta cheie cu toti cei care locuiesc la suprafata. Ascultati-i si
deschideti-va inimile in fata lor. Ei construiesc un viitor potential, care
este mult mai evoluat pentru planeta decat va permiteti sa va imaginati multi
dintre voi.
Suntem
aici cu totii in slujba unui Plan Divin care este mai minunat decat v-ati putut
vreodata inchipui. Iubirea pe care v-o purtam merge intotdeauna pe aceasta
cale. Multe binecuvantari pentru voi toti si va uram multe bucurii pentru
urmatoarea etapa a calatoriei voastre catre iubire si libertate.
Lumea
ar parea
un
loc mult mai intunecat,
daca
lumina iubirii noastre
unul
pentru celalalt
si
pentru Divinitate,
nu
s-ar revarsa la fiecare pas
facut
in drumul nostru.
Ahnahmar

Capitolul 4 –
· Adama,
ne-ai dezvaluit ca esti implicat in activitati de retea. Am dori sa stim in
cadrul carei retele lucrezi si care este rolul tau in aceste activitati.
Va binecuvantez, profesori maestri – pentru
ca voi sunteti cu adevarat maestri care s-au unit in acest mare experiment.
Este,
intr-adevar, prima data pe aceasta planeta cand nivelul de constiinta se ridica
in acest mod – prin integrarea concomitenta a corpurilor fizic, emotional,
mental si spiritual.
Sunt
implicat intr-o retea energetica din interiorul planetei, care functioneaza
impreuna cu structura cristalina fizica de la suprafata planetei.
Aceasta retea are legatura cu insasi planeta.
Energiile acestei retele pleaca din interior si formeaza o retea eterica in
jurul planetei. Reteaua se ocupa cu ridicarea vibratiei energiei si cu
transformarea planetara.
Aceasta activitate mai este, de asemenea,
ajutata de diferite influente date de configuratiile astrologice. Aceasta retea
este in legatura cu energia zodiei Pestilor si este folosita pentru a pastra
energiile Christice. In trecut era folosita pentru a mentine energiile retelei
planetare – iar acum aceasta retea a primit un impuls pentru a incepe sa treaca
in energia Varsatorului.
Pe masura ce incepem sa ne intoarcem
catre Marele Soare Central, prin ridicarea nivelului de constiinta, nu mai este
necesar ca energiile sa fie mentinute aici.
Aceste
energii capata, in prezent, o vibratie mai feminina, de tip Varsator. Asta nu
inseamna ca masculinul se pierde. Inseamna, pur si simplu, ca ambele polaritati
revin la echilibru.
Vibratia care provine din Lemuria – in
special din Telos – este ea insasi un generator puternic de energie, datorita
pozitiei sale in interiorul Muntelui Shasta, care este o personificare a
Marelui Soare Central pe planeta Pamant. In interiorul acestui munte, toate
energiile revarsate pe planeta, din miezul galactic si Calea Lactee, lovesc
reteaua planetara – punctul principal si primar de intrare pentru aceasta
planeta. De acolo, in cateva secunde, aceste energii ajung succesiv la toate
celelalte puncte majore ale retelei, care sunt amplasate pe varfuri muntoase.
Din aceste puncte, energiile sunt distribuite in restul retelei. Fiecare retea are
diferite puncte de intrare si iesire. Punctele de iesire corespund zonelor in
care energia este propagata in alte retele si in restul cailor energetice
planetare. Reteaua creata de constiinta lemuriana este, de asemenea, oglindita
in fiecare dintre voi. Este integrata in geometria sacra a corpului vostru, pe
masura ce va stabiliti, ca intentie, concentrarea sporita asupra corpului
Divin. Pe planeta exista o separare a energiilor – respectiv, intre constiinta
personala si cea colectiva. Desi ambele niveluri de constiinta sunt, de fapt,
unul si acelasi, deocamdata exista o diferentiere intre cele doua. Acest lucru
permite ca transformarea vibrationala din fiecare individ sa aiba loc pe baza
liberului arbitru. Inaltul Consiliu Lemurian a ajuns la aceasta conventie,
pentru ca adevarata amploare a acestei transformari sa fie intarita la nivel
celular si pentru a o contopi cu constiinta colectiva a rasei umane.
Inainte de luarea acestei decizii, se
considera ca transformarea globala ar putea avea loc printr-o serie de infuzii
de energie catre planeta insasi – si apoi de la planeta spre voi, in mod
individual. Dar voi, ca celule ale corpului planetei, trebuie sa fixati si sa
integrati aceste vibratii in mod individual, pentru a fi responsabili de toate permutarile
unice ale constiintei umane. Matricea ADN-ului (sau reteaua
cristalina) se va modifica intr-un mod oarecum diferit la fiecare
individ in parte. In cadrul acestui proces, ea va pastra intregul spectru de
vibratii necesare unei transformari globale reale. Pe masura ce energiile vor
incepe sa se armonizeze pentru grupuri din ce in ce mai mari de indivizi, care
au realizat propriile lor transformari individuale, transformarea globala va
avea loc in valuri din ce in ce mai mari.
Exista un sunet care insoteste aceasta
transformare.
Acest
sunet este generat din taramurile eterice, dar el poate fi auzit si in acest
plan. Noi il numim “sunetul sufletului”.
Harpele si lautele nu pot scoate un sunet la
fel de frumos ca acest val de iubire care pleaca din suflet si stimuleaza
vibratia inimii si timpanele in acelasi timp. Avem un instrument cu trei corzi
in Telos, la care se canta nu prin ciupirea corzilor, ci prin mangaierea lor,
cu degetul aratator si cu cel mijlociu. Aceasta minunata si plina de inspiratie
rezoneaza in acelasi spectru ca si cantecele sufletului.
Pe masura ce reteaua accelereaza schimbarile
din matricea ADN- ului fiecaruia dintre voi, propriul vostru cantec va fi
auzit. Voi toti rezonati cu propriul vostru cantec unic pe care vi-l cantam
deseori, pentru a-l recunoaste. El este ca si celelalte titluri si denumiri pe
care le aveti si care spun cine sunteti, prin vibratie. Noi va sarbatorim cu
adevarat, pe masura ce va redescoperiti cantecele. Va binecuvantam visele cu
cantece, pentru ca sa va reamintiti cand mergeti pe cale. Iar iubirea noastra
se uneste cu a voastra, pentru bucuria tuturor.
· Care
este rolul tau in munca specifica retelei?
Rolul meu este acela de a mentine si de a
alimenta aceasta retea in si cu vibratia energetica a celei de-a patra si a
cincea dimensiune, care este adusa treptat din interior, la suprafata. Noi
lucram in interiorul planetei, pentru a ajuta la ridicarea energiilor prin
corpul ei. Atunci cand refaceti legatura cu Pamantul, fizic sau subtil, puteti
simti energia in acest mod. De asemenea, noi transmitem energii superioare prin
polul nord si sud si prin alte puncte cheie. Rolul meu este de administrator,
arhitect de retea si coordonator de intrari/eliberari de energie.
Deoarece structura de retea ca atare exista
in prezent, munca mea implica executarea de modificari aditionale, care sa duca
la cresteri ale fluxului de energie. Reteaua evolueaza permanent, este o
lucrare in continua devenire! Exista multe, multe fiinte, care mai lucreaza cu
retele. S-a facut referire la diferite retele, dar ele reprezinta, de fapt,
straturile multidimensionale ale unei singure retele uriase, care este acum
integrata.
· Care
este diferenta dintre reteaua Kryon si a ta?
Energii diferite se ocupa de diferite
componente ale structurii retelei. Kryon lucreaza, in principal, cu energia
magnetica a retelei, iar noi ne ocupam de reteaua cristalina. Dar aceste
activitati sunt rezultatul comun al mai multor grupuri, care au lucrat cu
aceste energii un timp indelungat, fiecare contribuind la diferite componente
ale retelei. Noua retea a fost creata ca rezultat al participarii multor,
multor tipuri diferite de energii, cum ar fi ale celor din neamul Elohimilor,
ale celor de pe Arcturus, Andromeda, Venus, din Pleiade si chiar ale unor stele
si rase care nu se pot indentifica usor, in sistemul vostru de referinta.
Deoarece facem toti parte dintr-un intreg, aceasta retea este configurata in
prezent ca intreg, pentru a servi planetei si omenirii.
In cadrul retelelor care se unifica in
prezent, exista multe puncte diferite de intrare si iesire. Asa cum voi, ca
indivizi, contribuiti cu ceva unic la fiecare grupare de energii in care va
angajati – creand astfel un efect nou si fara precedent – la fel si aceasta
retea creeaza, in final, o noua baza energetica in jurul planetei, care va
mentine si va aduna energiile minunate ce sunt generate spre si prin Pamant.
Aceste energii nu sunt doar transmisii temporare; ele vor continua sa se formeze
si sa se mentina in jurul planetei, intr-un proces continuu.
· Ele
au ca scop refacerea planetei la perfectiunea ei initiala, sau va fi mai mult
decat atat?
Cu siguranta ca acesta este scopul si speram
ca se vor crea aici mai multe minuni decat isi poate imagina oricare dintre
noi. Se mai pune inca intrebarea despre cum va evolua, de fapt, planeta. Totul
depinde de amploarea transformarii posibile a nivelului de constiinta umana –
atat individual, cat si colectiv.
Cat de mult din acest plan minunat veti lasa
sa se dezvaluie?
Cat
de mult veti hatara sa co-creati impreuna cu noi?
De
cat de multa opozitie ne vom lovi, pe masura ce vom incepe sa simtim o energie
feminina mai mare pe aceasta planeta?
Veti
continua sa daramati ceea ce noi ne straduim sa reconstruim?
In
acest moment, multe sunt inca puse, in mod serios, sub semnul intrebarii.
Mai depinde si de ceea ce hotarati sa faceti
pentru a veni in ajutorul acestui proces si de cum hotarati sa traiti ca
cetateni ai acestei planete. Reteaua magnetica s-a modificat, iar reteaua
cristalina s-a refacut. Acum asteptam cu totii accelerarea urmatoarei mari
retele – cea a constiintei umane. Asta asteptam sa vedem de la omenire, inainte
de a putea sa continuam cu alte activitati. Foarte multe vor avea loc in
urmatorii zece ani, in ceea ce priveste elevarea energiilor si a constiintei.
Este important sa vedem ca grupurile se maresc si ca isi demonstreaza intregul
lor sprijin fata de Pamant.
· In
ceea ce priveste iesirea voastra la suprafata, veti astepta pana cand
constiinta se va modifica intr-o foarte mare masura, sau veti iesi mai devreme?
Noi avem un plan in ceea ce priveste
iesirea noastra la suprafata, pe care nu-l putem dezvalui deocamdata. Planul
nostru ramane flexibil, cu diferite potentiale de desfasurare, iar care dintre
ele se va materializa efectiv, va depinde de modul in care se va transforma
omenirea. Am dori sa vedem cum omenirea incepe sa traiasca din inima, in
fiecare clipa – in locul acestei atitudini de “hai sa asteptam, ca sa vedem ce
se intampla”.
Unii oameni care aud despre noi, se gandesc
cu mintea lor rationala, in loc sa incerce sa descopere adevarul aflat adanc in
inimile lor si hotarasc ca vor crede doar atunci cand ne vor vedea in fata lor.
Iesirea noastra depinde de ridicarea nivelului de iubire si de vibratie a
luminii al tuturor si de hotararea lor de a trai din inima.
Cand legatura de inima a oamenilor cu noi va
deveni mai constanta, atunci vom fi acolo, intr-un mod mai consistent. Cei care
adopta atitudinea de “sa asteptam, ca sa vedem ce se intampla” vor astepta cu
siguranta, mult mai mult pana ce ne vom vedea.
Pentru
inca ceva timp de acum incolo, prezenta voastra printre noi va fi permisa doar
“pe baza de invitatie”
Asa cum am explicat, aceste intalniri nu vor
avea loc in vibratia dimensiunii a treia. Depinde de voi ca sa v-o ridicati pe
a voastra.
Pe masura ce energiile continua sa se
transforme pe planeta, aceasta modificare de vibratie va fi posibila curand,
pentru multi dintre cei ce sunt atrasi de acest material. Pana acum am fost
martori la deschideri importante de inimi, acceptare si intampinari calduroase
din partea populatiilor de origine franceza de pe aceasta planeta, prin
publicarea primelor noastre carti. Acest lucru ne ofera speranta ca, in curand,
vom putea incepe adunari clandestine restranse cu cei care au ajuns la nivelul
de vibratii necesar pentru a fi in prezenta noastra.
Va cerem sa renuntati la energiile voastre
tridimensionale deformate si sa treceti la cele noi, cu iubire si bucurie.
Aceasta este cheia voastra.
Divinitatea adevarata nu poate fi
gasita
decat
in Sine.
Si
prin Iubirea de Sine
care
bate in inima ta.
Adama

Capitolul
5 –
Exemplu: Marijuana si celelalte
droguri. Aceleasi principi se aplica in mare masura si celorlalte dependente,
cum ar fi cele fata de alcool si tutun.
Aurelia
– Adama, exista o constiinta de grup atasata folosirii si dependentei de
substante, cum ar fi marihuana sau peyote, ca droguri, sau instrumente
spirituale? Te rog descrie ce efect au aceste substante asupra celor care le
folosesc.
Adama – As
dori ca, mai intai, sa vorbesc despre folosirea generala a drogurilor. Daca-mi
permiteti, voi face o mica informare istorica de inceput! Atunci cand aceste
plante sacre au aparut initial, in urma procesului de Creatie, ele aveau un
scop minunat de ridicare a nivelului de energie si constiinta.
La
inceputul folosirii lor, cu mult timp in urma, plantele modificatoare de
constiinta ii ajutau pe oameni sa-si deschida perceptia catre calitatile lor
Divine, catre Creator si catre Prezenta lor Divina. De asemenea, aceste plante
erau folosite pentru amplificarea capacitatilor telepatice, precum si a
darurilor de clarauditie, clarvedere, psihometrie si a altor capacitati
spirituale similare. Aceste deschideri spirituale ii conecta intr-un mod mai
direct pe oameni cu regatul angelic, cu spiritele naturii, cu regatul
animalelor si cu fiinte aflate de cealalta parte a valului. De asemenea,
energiile sporite oferite de folosirea plantelor sacre facilitau capacitatile
de calatorie interdimensionala. Acestea erau principalele utilizari ale acestor
substante din plante – de a crea cai spirituale. Asa era la inceputul creatiei,
inainte de “caderea de constiinta” care a avut loc in timpul celei de-a patra
ere de aur.
Timp
de milioane de ani, de la inceputul vietii pe aceasta planeta, plantele sacre
originale au contribuit la evolutia spirituala a omenirii, pana in cea de-a
patra epoca de aur. Pe durata unei perioade foarte lungi de evolutie a
Pamantului, oamenii extrageau ocazional energiile acestor plante, cu multa
veneratie, sacralitate si intentie. Ei mancau o mica parte din frunza, de
obicei direct din planta vie, conform experientei pe care o doreau.
Era
o varietate foarte mare de asemenea plante si fiecare oferea propriul sau dar
spiritual specific. Plantele nu erau niciodata folosite incorect si nici nu
exista pericol ca cei care le consumau sa devina dependenti.
Copiii
cunosteau in totalitate modul lor de folosinta, inca de la varste tinere, dar
nu era niciodata vorba de a le folosi in alte scopuri decat cele intentionate.
Plantele sacre aveau o frecventa de dimensiunea a cincea – si chiar mai mult.
Oamenii nu fumau si nici nu inhalau aceste substante prin intermediul
plamanilor, asa cum se face in prezent cu echivalentele plantelor originale,
care, ca veni vorba, nu sunt deloc aceleasi plante. Ei doar consumau o
mica parte de frunza, sau o frunza intreaga, in functie de specie – deoarece
aceasta cantitate era tot ce aveau nevoie pentru a obtine rezultatele dorite.
Oamenii abordau plantele cu multa veneratie, cerand permisiune de la Deva
plantei pentru a se folosi de atributele purtate de fiecare planta in parte.
Aceste
plante cresteau din abundenta in multe locuri si aproape fiecare gospodarie
avea o mica parte sacra in gradina rezervata cresterii unei mici cantitati din
cateva specii. Ele erau considerate a fi hrana pentru suflet – si la fel de
importante ca hrana pentru corp. Plantele sacre aveau o vibratie foarte inalta.
Atunci cand erau ingerate, ele ofereau atribute ale vibratiei lor care elevau
corpul si deschideau constiinta in fata unor intelegeri si experiente mai
inalte. Asa zisele “buruieni” pe care aceasta generatie le fumeaza sau le
foloseste astazi, in scopul de a se conecta la aspectul lor mai inalt, sau
pentru a trai experienta altor realitati dimensionale, nu sunt deloc aceleasi
plante care erau folosite initial in scopuri spirituale. Plantele originale nu
mai exista in realitatea de dimensiunea a treia, desi mai multe specii au fost
pastrate in interiorul Pamantului.
Fiintele intrupate care practica artele intunecate sunt acelea care, pentru prima data ,
au modificat genetic plantele originale.
Pentru
a intelege ce s-a intamplat cu acest dar pe care omenirea l-a folosit atat de
liber, un timp indelungat, este necesar sa ne intoarcem in trecut, la inceputul
epocilor intunecate, cand oamenii au renuntat la puterile lor, in favoarea unor
vibratii inferioare si unor puteri diferite de propria lor Prezenta Divina. Una
cate una, civilizatiile acestei planete au uitat treptat starea lor originala
de unitate cu Divinul si s-au deschis in fata energiilor manipulatoare si
dominatoare ale umbrei.
Fiintele
intrupate dedicate artelor intunecate, care obtinusera foarte multa cunoastere
in alte sfere de existenta, inainte de venirea pe Pamant, au devenit magicienii
intunecati ai vremurilor stravechi. Ei sunt aceia care au modificat pentru
prima data plantele originale, in esenta lor, pentru a putea exercita un
control mai mare asupra oamenilor, umbrindu-le puterile si perceptiile
spirituale. Acest lucru s-a desfasurat intr-o perioada lunga de timp, iar
plantele originale au fost distruse sau modificate treptat, pana ce s-a ajuns
la o rata vibrationala redusa. Plantele disponibile astazi ca “plante
recreationale” poarta o vibratie negativa modificata, care este foarte diferita
de plantele originale.
Ceea
ce constituie o dependenta pentru tinerii – dar si pentru multi dintre adultii
– de pe aceasta planeta, sunt substante care ii poarta pe cei care le consuma
pe nivelurile inferioare ale planului astral. In taramurile astrale inferioare,
consumatorii sunt agatati si conectati de entitati astrale care au nevoie de
energiile lor pentru a supravietui, creandu-se astfel cauza majora a
dependentelor. Cei care folosesc asemenea substante la nesfarsit, creeaza
aceste energii deformate in corpul emotional si in alte corpuri subtile. Aceste
entitati au propria lor constiinta. Ele sunt reale si vii, traind intr-o
constiinta de energie joasa care devine din ce in ce mai agresiva, in
incercarea ei de a dobandi control asupra energiilor utilizatorului.
In
timp, si la un consum continuu, entitatile cresc in numar si in putere, in
corpul energetic al gazdelor lor. Aceste entitati cu o asemenea constiinta
vibrationala joasa au atat de putina lumina si energii proprii, incat se
“agata” de fiinte umane “disponibile” si produc pofte puternice in corpurile
lor emotionale, pentru a putea supravietui. Poftele sunt radacinile
fundamentale ale dependentelor create de entitati din planul astral, care au
nevoie sa va suga lumina si energiile ori de cate ori au ocazia, ca mijloc de
asigurare a propriei lor supravietuiri. Se poate spune ca dependentele voastre
sunt, de asemenea, “doza” lor.
Acest
concept referitor la modul in care se formeaza atatea tipuri si niveluri de
dependenta, nu este bine inteles. Daca ar fi, foarte putini dintre voi ati fi
interesati de consumul de substante ce creeaza dependenta – nici macar de
tigari sau alcool.
In
timp, vibratiile plantelor ramase au fost modificate, pana cand ceea ce v-a mai
ramas astazi este o mana de plante cu vibratii joase, ce modifica constiinta.
In loc sa duca oamenii, in constiinta, catre Taramurile Luminii, in calatorii
multidimensionale, trasaturile negative ale plantelor pe care le aveti
astazi ii poarta pe consumatorii lor in vibratia joasa a planului astral, unde
lumina este foarte slaba si constiinta este foarte distorsionata. Practicantii
de magie neagra au modificat vibratiile plantelor originale, pentru a crea un
efect distrugator in suflet si o mai mare separare de Sursa.
Consumatorii
de droguri sunt, in mare parte, oameni care percep constient sau inconstient ca
au pierdut legatura cu Sinele lor Superior. Ei cauta o forma de uniune, la
nivel emotional, cu o parte superioara a lor insisi. Dependentele apar din
aceasta dorinta naturala a sufletului, care nu poate fi niciodata implinita
prin angajarea in astfel de activitati. Consumatorii de droguri continua sa
ingereze sau sa inhaleze din ce in ce mai mult din substantele modificatoare de
constiinta, din dorinta disperata de a reface legatura cu acea parte din ei
insisi care, spera ei, ar putea umple golul pe care-l simt.
Utilizarea
de droguri demonstreaza incercarea de a gasi in exterior acea comoara – Iubirea
care poate fi gasita doar in Sine si prin intermediul Iubirii de Sine care bate
in inimile voastre.
Va
repet, substantele modificatoare de minte si suflet pe care le gasiti, in
general, la suprafata, pot doar sa amplifice golul, singuratatea din sufletul
care-si cauta implinirea in exteriorul Sinelui.
Atunci
cand cineva se bazeaza pe o substanta de vibratie joasa, pentru a crea o stare
modificata, sau pentru a reface legatura cu Divinul, rezultatul este doar
amplificarea iluziei si a inselarii de sine. Intelegeti?
Ierburile
cultivate si substantele chimice care se produc astazi, in scopul modificarii
starii mentale, sunt complet nenaturale pentru suflet, pentru corpul fizic,
corpul mental si corpul emotional. In aceste corpuri, substantele creeaza
distorsiuni care se pot corecta intr-un timp indelungat – uneori chiar in mai
multe vieti.
In
timp ce atunci exista iubire, inocenta si puritate, iar plantele sacre erau in
forma lor genetica originala, acum exista negativitate sub forma unei uriase
constiinte de grup a entitatilor drogurilor, care distruge insasi tesatura
vietii si a constiintei. Cu greu mai gasesti cate un loc in care sa nu gasesti
vibratia unor asemenea entitati. Acesta reprezinta un alt complot al fratilor
intunecati, ale caror planuri sunt de a opri sau de a incetini evolutia unei
intregi generatii.
Veti
descoperi grupuri foarte mari de entitati care-si asteapta “prada”, adunate in
zonele in care oamenii se strang pentru a inhala sau consuma aceste substante.
Daca
ati putea observa din perspectiva noastra, ati sti fara indoiala ca oricine
consuma aceste substante invita armate de astfel de entitati. Ele se agata de
voi si aproape ca va tortureaza emotional, pentru a va indemna sa mai
consumati. Ele sunt ca niste vampiri infometati, care se lupta pentru “doza”
lor. Dependenta nu provine atat de la planta, cat de la entitatile care se
agata de cei care folosesc asemenea substante. Aceasta este principala cauza a
chinurilor provocate de dependenta.
Aurelia
– Cum arata aceste entitati?
Adama – Va voi descrie aceste entitati. Ele arata ca un fum gros si
pot avea o lungime de 2, 3, 4 sau 6 m, avand o forma oarecum a unui sarpe. Ele
cresc si se maresc, pe masura ce energia se infasoara in jurul diferitelor
corpuri – fizic, emotional, mental si spiritual – al celor care consuma aceste
substante.
In
principal, corpul emotional este cel afectat, pe masura ce entitatile astrale
care reprezinta acea vibratie imprima in el poftele puternice si continue pentru
a primi din ce in ce mai multa substanta.
Acest
consum si dependenta duc, de cele mai multe ori, la schimbari negative de
personalitate si caracter. Sufletul se rupe din ce in ce mai mult de scopul
intruparii lui si de “sinele real”.
Cei
care-si petrec viata in aceasta stare de constiinta modificata, s-ar putea sa
treaca prin mai multe reintrupari, pentru a reveni la starea de constiinta
avuta inainte de consumul de droguri. In mod sigur vor suferi o lovitura in
ceea ce priveste evolutia lor personala. Indiferent de cat de spirituali
considera consumatorii de droguri ca au devenit prin dependenta lor, noi spunem
ca traiesc o mare iluzie.
Aurelia
– Ne poti spune mai exact cum sunt afectate de consumul de droguri fiecare
dintre cele patru corpuri ale noastre – emotional, fizic, mental si spiritual –
precum si campul auric?
Efecte ale corpului emotional
Adama – Vom
incepe cu cele patru corpuri. Cel mai afectat este corpul emotional. In
principal, entitatile ii ademenesc pe oameni si ii fac sa-si creeze dependente,
generand o senzatie de foame sau pofta pentru substanta respectiva in corpul
emotional si in plexul solar.
S-a
constatat ca cei care iau aceste substante isi intarzie cresterea si maturizarea
corpurilor lor emotionale. In general ei pot ramane destul de neechilibrati sau
imaturi pentru multi ani, sau chiar pentru restul intruparii lor. Atunci cand
vedeti barbati sau femei de 30-40 de ani cu o maturitate a unui tanar de 15-20
de ani, veti sti ca exista ceva ce a oprit dezvoltarea corpului lor emotional.
De obicei, corpul emotional inceteaza sa se maturizeze la varsta la care
persoana incepe sa consume aceste substante. Astfel, auziti deseori ca se spune
despre cineva ca are 43 de ani, dar se comporta ca la 16. Intelegeti ce vreau
sa spun?
Aceasta
imaturitate emotionala creeaza deficiente in formarea caracterului celor care
consuma droguri. In loc sa se dezvolte calitatile Divinitatii lor, dependenta
ii face pe multi dintre ei sa apeleze la tot felul de manipulari, inselatorii
si modalitati anormale de achizitionare a banilor necesari cumpararii unei alte
doze. Unii pot recurge chiar la omor sau prostitutie pentru a obtine fondurile
necesare satisfacerii dependentei lor. Dependenta de droguri distruge sau
diminueaza deseori calitatile sufletului, iar obiectivele intruparii nu sunt
indeplinite.
Toti
au o anumita dorinta de a evolua si de a deveni fiinta Divina care sunt.
Aceasta este insasi natura voastra, dreptul vostru din nastere. Cei care
folosesc droguri sau substante similar ce creeaza dependenta, cauta in exterior
ceea ce poate fi gasit doar in adancimile sufletului. Abuzul de droguri arata
lipsa dorintei de a trece prin canalele normale de invatare, prin lectiile
zilnice de viata care va ajuta sa evoluati. Va spun sincer, nu exista
scurtaturi exterioare pe calea spre iluminare. Totul se gaseste in voi.
Pe
masura ce vibratia planetei se mareste, tinerii lumii si consumatorii de
droguri vor trebui sa-si asume in mod serios responsabilitatea pentru viata
lor, pentru evolutia lor si pentru obiectivele predeterminate ale intruparii
lor. Ei vor fi pusi curand in fata unei alegeri – ori de a renunta la viciu,
ori de a parasi intruparea lor actuala, pentru a petrece un timp in planul
astral, impreuna cu energiile cu care s-au jucat. In fond, la un moment dat
aceasta este alegerea pe care vor trebui sa o faca, daca intentioneaza sa
mearga pe valul inaltarii cu cei care au ales sa se uneasca cu Sinele lor
Divin.
Efecte
asupra corpului mental
In
corpul mental, consumul de droguri afecteaza caracterul si nivelul de
integritate, iar motivatiile care stau la baza existentei ajung sa fie foarte
deformate.
In
loc sa se traiasca pentru dezvoltarea si integrarea unor scopuri nobile, viata
devine deseori o cursa si o obsesie pentru a obtine mai multi bani, prin
mijloacele posibile, cu scopul de a cumpara aceste substante. Mintea
consumatorului amorteste si se tulbura, cat timp intretine acest tip de constiinta. Din
punct de vedere genetic, consumul de droguri poate deseori crea repercursiuni
asupra descendentilor pana la a doua sau a treia generatie – care s-ar putea
manifesta sub forma unor diferite slabiciuni fizice, emotionale, sau mentale.
Copiii nascuti in familiile care mostenesc genetic asemenea probleme pot fi
suflete care aleg sa se nasca in acest tip de situatie, pentru a rezolva karma
neconsumata de pe vremea cand ei insisi consumau droguri, sau aveau alte tipuri
de dependente intr-o alta intrupare.
Efecte
asupra corpului fizic
La
nivel fizic, drogurile si orice substanta scad toate vibratiile corpului.
Exista unele persoane care sunt foarte puternice din punct de vedere genetic si
care nu par sa fie afectati din punct de vedere fizic. Pentru multi, creierul
si corpul emotional sunt cele mai afectate. Totusi, trebuie sa fiti constienti
de faptul ca persoana care consuma droguri pentru un timp foarte indelungat si
nu-si indeplineste contractul vietii actuale, cel mai probabil ca isi va pierde
privilegiul de a se bucura de un corp puternic si sanatos, in urmatoarea
intrupare. Si stiti cu totii cat de dureros si chinuitor poate fi acest lucru!
Nu
puteti niciodata sa abuzati – constient sau din neglijenta – de corpul vostru
intr-o intrupare si sa beneficiati din nou de privilegiul unui corp sanatos si
puternic in urmatoarea. Conform legii Divine, daca ti se da un corp puternic si
sanatos si nu il folosesti corespunzator, karma revine in viata imediat
urmatoare.
De aceea unii copii se nasc cu
tot felul de probleme de sanatate si va intrebati de ce. Ce au facut ei pentru
a merita acest lucru? Ei bine, la nivel uman, nu puteti judeca niciodata
situatia, deoarece nu cunoasteti intreaga istorie.
Chiar
daca studiati inregistrarile astrologice sau akasice, constiinta umana poate sa
perceapa doar o mica parte din imaginea completa.
In
general, oamenii prinsi in comportamente de dependenta tind sa nu-si hraneasca
corpurile cu ceea ce au ele nevoie pentru a le mentine echilibrul si
vitalitatea. Aceste tipuri de dezechilibre create in corp nu duc la motivarea
celor dependenti, in vederea schimbarii obiceiurilor. E putin spus daca afirmam
ca sunt prost hraniti. Actiunea de a nu hrani corespunzator si regulat corpul
se numara printre sindromurile de ura de sine si de negare ale celor ce ajung
dependenti. Asta inseamna ca ei nu se considera pe ei insisi fiinte Divine si
nu apreciaza nici sansa pe care o au de a fi in viata.
Corpul
trebuie sa primeasca de mai multe ori pe zi alimente naturale si hranitoare,
care sa contina cat de multa forta vitala posibil. Dietele cu alimente de genul
fast-food, care sunt complet lipsite de substante hranitoare, stau la baza
regimului alimentar al marii majoritati de consumatori de droguri.
Efecte
asupra corpului eteric
Din
punct de vedere eteric, drogurile distrug mare parte din invelisurile de
protectie ale sufletelor, cunoscute drep corpuri subtile. O persoana care a
consumat constant marijuana, LSD sau alte droguri intr-o viata, s-ar putea sa
aiba nevoie de 3 pana la 5 vieti pentru a reveni la nivelul unde se afla
initial. Dependentele pot deteriora grav corpurile eterice. Dintr-o perspectiva
fizica, nu este niciodata evident in ce proportie pot fi vatamate corpurile
non-vizibile. Noi nu vorbim despre cineva care a incercat doar de cateva ori si
a incetat definitiv sa mai consume. Asta nu va provoca vatamari profunde. Noi
vorbim despre consumul indelungat, pe parcursul a unei lungi perioade de timp.
Multi
dintre voi ati consumat droguri cinci sau zece ani, sau chiar mai mult. In
acest moment, datorita Gratiei Divine oferite intregii omeniri de catre Tatal
vostru Ceresc, mai este inca vreme sa renuntati la dependentele voastre si sa
incepeti o purificare spirituala, emotional si fizica. Prin gratie Divina, toti
pot beneficia de o mare vindecare. Dar daca se intampla ca sufletul sa
paraseasca aceasta reincarnare, inainte ca vindecarea sa aiba loc, multi vor
putea lua aceasta vatamare in urmatoarea intrupare, cu consecintele respective
si fara a fi complet constienti de cauza acestor probleme care se manifesta in
corpurile lor fizice.
Aurelia
– cum este afectat campul auric?
Adama –
din perspectiva noastra, atunci cand privim o persoana care e un copil al
iubirii, luminii si inocentei, campul auric este o radiatie minunata a tuturor
culorilor iubirii – cele sapte raze ale curcubeului si lumina aurie. Ea are
diferite intensitati de culoare, iar campul auric prezinta minunate modele
geometrice de culori de vibratie inalta. Acest lucru se intampla, deoarece
minunatele culori ale lui Dumnezeu au echivalent in spectrul complet al
curcubeului.
Atunci
cand privesti campul auric al unui consumator de marihuana, sau alte droguri, se
vad modele foarte deformate in culoarea rosie a maniei si in tonuri
dezgustatoare de verde, care nu reprezinta armonie si iubire. De asemenea,
exista pete de negru si maro peste tot in aura. In cele mai multe cazuri,
modele aurice geometrice originale nu se mai pot vedea. Nuanta este intunecata,
deoarece culorile sunt mult deformate. Se mai vad, de asemenea, grupuri de
entitati care arata aproape ca un sarpe de fum, incolacit in jurul fiecarei
parti a corpului. Plexul solar si inima se congestioneaza cu aceste entitati si
cu energia lor de frecventa joasa. Corpul eteric si campul auric al
consumatorilor de droguri nu sunt prea placute vederii. Daca am putea sa le
aratam consumatorilor de droguri campul lor auric, in comparatie cu cel normal,
descris mai sus, ar fi atat de socati, incat probabil ca 90%, sau mai multi, ar
renunta imediat la droguri.
Aurelia
– ADN-ul nostru sufera in prezent mutatii care-i vor reface structura sa
initiala, de corp de lumina cu 12 lanturi – si chiar mai multe – pe masura ce
Pamantul se pregateste sa-si mareasca frecventa proprie. Cum ii va afecta
aceasta noua etapa de evolutie a omenirii in care intram, pe cei care folosesc
droguri?
Adama – Din nefericire, la ei nu se inregistreaza mutatii pozitive. Consumul de droguri impiedica desfasurarea unei mutatii pozitive complete,
deoarece factorul principal in mutatiile celulare il reprezinta vibratia
iubirii si efortul pe care-l face persoana pentru a-si mari vibratiile proprii.
Cum va asteptati sa va ridicati vibratiile, de vreme ce voi creati, alimentati
si intretineti armate de entitati negative?
Consumatorii
de droguri isi scad vibratiile pentru a mentine ciclul de alimentare a
entitatilor lor, lucru care, daca stai bine sa te gandesti, este de fapt un act
de ura de sine. Nivelul scazut de vibratie mentinut de consumatori nu conduce
la marirea frecventelor lor de iubire si de lumina, inhiband astfel trecerea
ADN-ului lor intr-o stare superioara de evolutie.
Coeficientul
vostru de lumina si de iubire mentinut constant este factorul determinant al
activarii automate si naturale a ADN-ului vostru. Aceasta activare nu are nici
o legatura cu a plati cuiva pentru a face activari de ADN – ceea ce, de cele
mai multe ori, reprezinta doar ceremonii de intentie. Daca frecventa iubirii si
a luminii nu este marita si mentinuta de catre receptor, atunci nu se pot
realiza prea multe.
Activarea
corpului vostru de lumina este provocata si accelerata de cantitatea de iubire
si de lumina pe care o puteti mentine constant. Aceasta include iubirea de
Sine, iubirea fata de corpul vostru si fata de obiectivele intruparii voastre,
precum si toate celelalte tipuri de iubire.
Aurelia
– Faptul ca marijuana este ilegala in unele locuri ii afecteaza vibratia? De
exemplu, exista o constiinta a fricii, asociata de faptul ca este ilegala?
Adama – Da, categoric. Marijuana, planta in sine, poseda unele
utilizari pozitive, daca si cand este folosita corect. Problema este de a te
elibera de frica si de dependente si de a vedea fiecare lucru in perspectiva
corecta. Marijuana este ceea ce voi numiti o varietate a canepii. Autoritatile
voastre au scos-o si este un motiv de teama chiar pentru ele. Canepa poate fi
folosita in multe moduri pozitive, in beneficiul omenirii. In schimb, este
utilizata in moduri negative, intr-o incercare de a regresa evolutia sufletului
unei intregi generatii.
Faptul
ca este ilegala creeaza un interes mai mare, sau o atractie speciala atat
pentru tineri, cat si pentru multi adulti. Desi ilegalitatea genereaza teama,
aceasta hraneste, in acelasi timp, constiinta fricii/entitatile fricii din
interiorul sinelui si de pe planeta. Pentru foarte multi care traiesc cu
nenumarate motive de teama in inconstient, a face ceva ce naste spaima creeaza
un stimul in centrii energetici ai corpului, stimuland astfel energia
entitatilor fricii din interiorul sinelui si creand o falsa iluzie de excitatie
mentala si emotionala.
Trebuie
sa intelegeti ca entitatile drogurilor se hranesc cu vibratiile plantelor
modificate, iar entitatile fricii sunt si ele hranite si energizate de energia
fricii. A fi infricosat si a crea vibratia fricii a devenit o forma de
dependenta in plus, pentru un numar mare de oameni. De ce credeti ca atat de
multi oameni privesc cu placere filme horror sau violente? De ce credeti ca
aceste tipuri de atractii sunt atat de populare? Principalul motiv este ca
emotiile create prin urmarirea acestor scene hranesc entitatile fricii care
ruleaza programarea interioara a celor care urmaresc filmele si carora le plac
asemenea senzatii. Cei care nu au cazut la pace cu inima si cu Prezenta lor
Divina nu au inteles inca adevarata semnificatie a Iubirii si a Pacii.
Pe
aceasta planeta, cei mai multi oameni sunt programati sa fie activati emotional
de catre frica.
Aceasta
face parte dintr-o programare foarte veche, care trebuie sa fie transmutata
acum de catre toti cei angajati pe drumul iluminarii. In lumea noua spre care
se indreapta planeta si omenirea in acest moment de constiinta si evolutie, nu
va mai fi loc pentru astfel de vibratii. Cei care aleg totusi sa poarte aceste
vibratii vor fi tinuti pe loc si li se va nega intrarea, pana cand isi vor
invata lectiile. Constiinta din dimensiunea a cincea nu va accepta de la nimeni
acest gen de bagaj.
Asadar,
a face din droguri substante ilegale nu rezolva problema, intrucat cei hotarati
sa foloseasca un drog gasesc oricum o modalitate de a-l procura, deoarece se
gaseste atat de usor. Modul clandestin in care drogurile recreationale sunt
comercializate si faptul ca sunt ilegale ii incurajeaza pe consumatori sa
devina falsi si nesinceri cu ei insisi si cu ceilalti. Nu spun asta pentru a
critica sau a judeca autoritatile. Oficialitatile abordeaza problema drogurilor
in modul cel mai bun pe care-l cunosc. Consumatorii de droguri isi formeaza
obiceiul de a fi ascunsi si de a trai o viata dubla. Acest comportament nu
conduce in nici un caz la construirea tipului de personalitate sufleteasca si
la caracterul uman necesar pentru inaltarea si evolutia la un nivel de
constiinta superioara.
Copilul
Luminii, copilul iubirii si al inocentei nu are nimic de ascuns
Viata
de pe aceasta planeta se deplaseaza spre constiinta cunoasterii si a
deschiderii totale, unde totul va fi cunoscut si nimic nu va mai fi ascuns.
Stiti ca in taramurile superioare nimeni nu poate ascunde nimic fata de
altcineva, deoarece totul poate fi vazut si cunoscut in permanenta prin
intermediul campului auric, al sunetului emis, al vibratiei si al culorii pe
care le emanati? Putem vedea totul in campul auric al tuturor oamenilor de la
suprafata Pamantului la care ne hotaram sa privim, precum si in cadrul propriei
noastre comunitati de Lumina. Foarte curand, nu vor mai exista secrete nicaieri
pe aceasta planeta.
Haideti,
prieteni, copii ai inimii mele, chiar credeti ca in incercarea de a va pastra
secretele, va puteti ascunde cu adevarat? Ei bine, adevarul este ca nu puteti.
Poate ca reusiti sa ascundeti cateva lucruri fata de ceilalti oameni pentru o
vreme; dar, pur si simplu, nu puteti tainui niciun secret, gand, sentiment sau
intentie, fata de nici unul dintre noi, cei din Taramul Luminii, nicaieri
deasupra nivelului constiintei tridimensionale.
Chiar
si copacii, spiritele naturii si animalele va pot citi cu usurinta in inimi, va
pot vedea intentiile, trecutul si viitorul.
Daca ati fi buni telepati, sau daca cei de mai sus
v-ar putea vorbi intr-o limba pe care s-o intelegeti, ati fi foarte surprinsi
de intelepciunea si cunostintele lor.
Acest
lucru se va schimba curand pentru cei mai multi dintre voi, pe masura ce veti
evolua. Pe masura ce omenirea isi deschide inimile pentru iubirea
neconditionata si acceptarea celorlalti, acest tip de comunicare cu tot ceea ce
este viu – de care se bucura permanent toate fiintele civilizatiilor superioare
– va va deveni accesibil.
Si
va veti bucura nespus de aceasta noua minune. Nu va veti mai teme niciodata de
nimic. Veti sti ca pacea a fost intotdeauna acolo, ascunsa sub temerile voastre.
Cuvintele
mele pot parea aspre pentru unii dintre voi, sau chiar exagerate. Dar,
credeti-ma, tot ce v-am descris a devenit o realitate pentru prea multe
suflete.
Cu
siguranta, nu toti cei care consuma marijuana vor trai experientele pe care
tocmai vi le-am descris. Dar am facut tot posibilul sa va arat calea pe care va
duce, in final, consumul de droguri, atunci cand respectarea obiectivelor
intruparii continua sa fie ignorata.
Aurelia
– Oamenii pot face ceva pentru a se vindeca de abuzul de marijuana sau de
substante similare? Ce instrumente de vindecare poti recomanda?
Adama
- Ei bine, dragii mei, ne dorim sa fi avut o potiune magica sau un raspuns
minune pentru aceasta chestiune. Exista instrumente de vindecare vibrationala,
care vor aparea in urmatorii ani si care vor fi de un ajutor considerabil
vindecatorilor si consilierilor. Aceste mijloace, unele care se folosesc deja
in mod limitat, accelereaza limpezirea si reconstruirea corpurilor eterice. In
mainile unui practicant care este acordat la Divin, metodele vor fi de mare
ajutor pentru toti cei ce doresc sa proceseze si sa purifice toate energiile
vechi si deformate.
De
asemenea, ele vor veni in sprijinul tuturor copiilor care se intrupeaza si care
resimt o constrangere deosebita in societatile voastre de la suprafata. Acesti
copii nu numai ca se bizuiesc pe substantele ilegale care modifica mintea, dar,
in acelasi timp, chiar li se prescriu asemenea medicamente de catre doctori,
sub masca tratamentului pentru Sindromul Atentiei Deficitare si a altor boli
mentale.
Este
regretabil sa observi ca in atat de multe tari, fortele intunecate au impins
copiii nascuti ca suflete indigo si violet spre o atractie sau o dependenta
fata de aceste substante generatoare de obisnuinta. Acest plan sinistru este
conceput pentru a le lega sufletele si pentru a bloca manifestarea minunatei
contributii si intelepciuni pe care sunt menitii sa le aduca pe aceasta
planeta, precum si dezvoltarea propriei evolutii.
Iata
o capcana in care cad prea multi dintre tinerii acestei lumi. Aproape toate
aceste suflete dragi au venit aici, in aceasta perioada de tranzitie a
Pamantului, cu scopul de a indeplini misiuni marete. Stim ca un mare numar
dintre acesti copii dragi se vor trezi la timp, dar, pentru cei care nu vor
reusi, abuzul de droguri si dependente le vor provoca o scadere a constiintei
in evolutie si o piedica majora.
Totusi,
ceea ce va inclina cel mai mult balanta sunt informatiile si cunostintele
corecte despre adevar. Presiunea tendintelor generale a avut o influenta foarte
negativa asupra societatii voastre. Constrangerea a dus la renuntarea la putere
si la valorile personale, pentru a evita sa para “diferit”, sau pentru a fi
“acceptat” de ceilalti. “Va spun, indrazniti sa fiti diferiti. Este un semn de
maturitate si de stapanire de sine.”
Trebuie
sa va dati seama ca, pentru a-i convinge pe ceilalti sa nu recurga la droguri,
nimeni nu este mai eficient decat un fost consumator de droguri.
Fara
indoiala ca este momentul cand sufletele intrupate pe aceasta planeta sunt
lasate sa se confrunte cu a alege intre renuntarea la droguri si parasirea
actualei lor intrupari pentru o alta sfera de evolutie, mai putin evoluata ca
aici, unde vor continua sa-si invete lectiile. Speram ca, atunci cand se vor
confrunta cu alegerea finala, multi vor opta pentru cea corecta. Da, traiti
intr-o societate ce evolueaza pe o planeta a “liberului arbitru”, unde oamenii
pot trai liber experientele dorite si pot experimenta diferitele optiuni.
Retineti ca toate alegerile pe care le faceti zi de zi, chiar si intentiile din
inima si mintea voastra, au consecinte semnificative pentru voi in prezent si
in viitor.
Va
cerem sa va rugati pentru acesti copii dragi, pentru binecuvantare si
interventie Divina. Va
cerem celor care veti citi acest material sau veti auzi despre el sa invaluiti
tinerii lumii intr-o tromba de lumina, de flacara albastra si violet, pentru
protectia lor. De asemenea, va cerem sa va rugati la Arhangheli pentru a-i
proteja. Acestea sunt instrumente spirituale extrem de importante.
Daca
stiti pe cineva care consuma droguri, sau educatori deschisi fata de conceptele
de constiinta superioara, oferiti-le aceste informatii, sau cat considerati ca
pot ei intelege. Impartasiti-va cunostintele voastre. Informatiile si
cunoasterea sunt unele dintre cele mai bune instrumente de transformare a
constiintei. Nu puteti interfera cu liberul arbitru al nimanui, dar puteti
oferi cuiva darul cunoasterii. Ii va permite acelei persoane sa faca alegerea
“iluminata”, poate pentru prima data.
O
multime de oameni considera, in mod fals, ca prin consumul de droguri se afla
pe o cale spirituala superioara.
Cei
care cred ca prin consumul de droguri se afla pe o cale spirituala superioara,
pentru motivul ca au experienta unor realitati modificate, nu isi dau seama ca
experientele lor ii poarta spre niveluri joase ale planului astral. Ceea ce ei
traiesc este intotdeauna mult mai putin decat bucuria si extazul planurilor
eterice – locul unde salasluieste constiinta superioara. Exista o diferenta
neta intre planul astral si Taramurile Luminii. Planul eteric sau Taramurile
Luminii incep sa fie experimentate, intr-o oarecare masura, la nivelurile
superioare ale dimensiunii a patra si, mai deplin, in dimensiunea a cincea si
mai sus.
Planul
astral este numit, pe buna dreptate, cel al dualitatii, al relativitatii si al inconstientei
spirituale unde lumina este putina – daca nu deloc – si tot ceea ce vede si
percepe cineva este deformat si fragmentat, in comparatie cu Taramurile
Luminii. In planul astral, adevarul si Divinitatea nu mai sunt intelese. De
asemenea, planul emotional este considerat a fi un bazin urias plin cu toate
dorintele nesatisfacute si cu emotiile negative ale omenirii, care au fost
create in iluzia separarii de Dumnezeu.
Tot
asa, ganditi-va la acest plan ca la un loc al marii iluzii, deoarece are
capacitatea de a imita, intr-un mod inselator, aceste dorinte si emotii
neimplinite. In majoritatea cazurilor, el prezinta iluzia unei lumi ce contine
niveluri de frumusete si placere care pot fi foarte seducatoare pentru suflete,
dar care nu sunt in linie cu calea acestora. El proiecteaza toate iluziile
constiintei umane – uneori foarte bine camuflate – creand iluzii despre ceva
care pare mult mai bun decat este in realitate. Planul astral este intotdeauna
fals, deformat, ademenitor si inselator.
Exista
mai multe niveluri ale planului astral – de la cele mai inalte niveluri de
iluzie, pana la cele mai joase, ceea ce voi numiti “fundul prapastiei”. Pana
cand planul astral nu se va elibera complet de negativitate, de dorintele si
emotiile umane, vibratiile de acolo nu vor purta pe nimeni foarte sus pe
valurile luminii, nici macar cat de cat aproape de planul eteric. Astfel,
consumul de droguri nu poate sa aduca niciodata o experienta a luminii, decat
daca substantele potrivite care poarta vibratiile corecte sunt folosite
“corespunzator”.
Dar
in lumea voastra actuala, nu mai aveti acces la aceste plante din trecut. Iar
acestea, dragii mei, sunt aproape disparute si foarte rar pot aparea la
suprafata.
Copiii
de varste mai mici ai acestei generatii sunt foarte dotati si au capacitati
paranormale. Ei stiu cand li se spune adevarul si cand sunt pacaliti. Ei se
nasc cu alte niveluri de perceptie dacat v-ati nascut voi. Multi dintre ei,
care vor citi informatiile transmise de noi prin aceasta lucrare, vor putea
recunoaste adevarul din datele prezentate si il vor adopta in totalitate. Din
nefericire, s-a scris foarte putin despre consecintele spirituale ale abuzului
de droguri. Au fost publicate unele lucrari lamuritoare referitoare la acest
subiect, dar marea majoritate a informatiilor v-a ocolit, sau v-a fost
interzisa.
Copiii
lumii, mai mici sau mai mari, au nevoie de aceste informatii. Va rog,
raspanditi-le; acest lucru are o importanta majora. Multi parinti sunt prea
ingaduitori cu copiii lor si nu sunt prea bine pregatiti pentru rolul de
parinte. Deseori, sunt prea preocupati de ei insisi si de problemele cotidiene
din vietile lor. In general, copiii nu primesc de la parinti intelepciunea
spirituala de care au nevoie la o varsta frageda, pentru a se dezvolta si a se
maturiza ca fiinte Divine, in experienta intrupata.
Invataturi
deosebite, pline de o intelepciune reala, au fost distruse total pe aceasta
planeta. Motivul pentru care se revarsa prin diferite canale de transmisie,
atat de multe informatii noi, din multe dimensiuni si sisteme solare, precum si
de pe Pamant si multe taramuri, este acela de a ajuta omenirea sa-si gaseasca
drumul inapoi spre Sursa si Unitate. Cei care au distrus Biblioteca din
Alexandria, in perioada crestinismului timpuriu, au jucat un rol foarte
important in a mentine omenirea in ignoranta. Aceasta biblioteca continea mai
bine de patru sute de mii de carti, ce pastrau mare parte din cunostintele de
intelepciune reala, acumulata pe parcursul eonilor si erau tinute acolo cu mare
respect, in scopul de a ilumina omenirea. Dupa ce aceasta minunata biblioteca a
fost arsa la temelii, omenirea a inceput sa traiasca o alta “epoca foarte
intunecata”, care a durat multe secole. Cei care au orchestrat distrugerea unei
asemenea colectii pretioase de intelepciune si cunoastere spirituala a planetei
au fost mandri si incantati de ei insisi, la inceput. In setea lor pentru
putere si control, erau convinsi ca implinisera un act de caritate pentru
omenire.
Ei
cautau sa scada din nou intensitatea luminii de pe planeta, privand oamenii de
chiar invataturile care le-ar fi aratat calea spre o viata de iubire, gratie
Divina si salvarea sufletelor lor.
Distrugerea
acestor inregistrari pretioase a reprezentat o pierdere foarte mare si o
lovitura pentru evolutia de la suprafata acestei planete – si, cu certitudine,
nu un act Divin. Cei responsabili pentru disparitia unor astfel de comori au
fost instrumentele fortei raului. Ei recolteaza si acum karma actiunilor lor.
Aurelia
– Te rog, vorbeste-ne despre efectele abuzului de droguri asupra chakrelor. Ele
se deschid “brusc”, atunci cand se consuma droguri?
Adama – Nu asta se intampla, de fapt, mai exact, chakrele se inchid
fata de lumina, pe masura ce sunt sfasiate. Este mai mult un proces de slabire
treptata si o distrugere sau o dereglare a sistemului de chakre, pe care
consumul de droguri il creeaza in timp. Chakrele incep sa nu mai fie capabile
sa retina la fel de multa lumina si se imprima cu negativitate. De aceea am
spus ca ar putea fi nevoie de pana la zece vieti pentru a vindeca dezechilibrele.
Lucrurile nu stau la fel pentru toata lumea – dar pentru multi asa se intampla.
Atunci cand sistemul de chakre se imprima cu o mare negativitate de la planul
astral, iar lumina scade foarte mult in intensitate, dispar din chakre fortele
vindecatoare ce vindeca dezechilibrele. In urmatoarele cateva intrupari,
sufletul in cauza se naste cu dezechilibre fizice sau emotionale grave. Prin
actiuni corecte, cu iubire de sine si dorinta de imbunatatire de sine, in
fiecare dintre aceste intrupari ulterioare lumina incepe sa creasca din nou in
chakre si, in final, va avea loc vindecarea. Sufletul se va regasi din nou la
nivelul de la care si-a inceput evolutia in aceasta intrupare. Este ca si cand
faci multi pasi inapoi in evolutie si apoi revii din nou la punctul initial de
plecare. Aceasta este o intarziere inutila care poate fi evitata.
Atunci
cand un suflet se naste cu atat de multa Lumina – cum e cazul copiilor de
astazi, ce aleg de buna voie sa-si scada intensitatea luminii, sa uite scopul si
destinul de dragul unei dependente oarecare – in urmatoarea reintrupare nu va
mai primi acelasi nivel de bunavointa Divina. Timp de mai multe vieti, aceste
suflete vor trebui sa traiasca fara confortul minunatei lumini pe care o poarta
acum – pana cand isi vor invata lectiile. De aceea se spune ca sufletele
implicate in consumul de droguri pornesc intr-o calatorie dureroasa, pentru
multe vieti viitoare.
Aurelia
– Adama, aceasta este perioada de mare gratie Divina pentru toti cei ce traiesc
pe Pamant. Ce pot face cei care renunta la acest tip de deformare in prezent si
doresc sa se deplaseze mai rapid spre lumina?
Adama –
Stiti ca dependenta si drogurile au fost create pe planeta voastra, in urma
unui complot al fortelor. Ele sunt hotarate, mai mult ca oricand, sa opreasca
expansiunea luminii si sa impiedice cat mai multe suflete posibil, sa ajunga
usor la usa inaltarii, in aceasta viata. Acesti copii scumpi ar putea sa faca
acest pas atat de usor si fara durere! Ei s-au nascut cu toate instrumentele de
care au nevoie pentru a atinge iluminarea si libertatea spirituala, cu multa
usurinta si binecuvantare Divina.
Atat
de multi dintre copiii dependenti de droguri au acum, mai mult decat oricand,
nevoie de ajutor de la adultii iluminati, care au intelepciunea de a intelege
ca o intreaga generatie de fiinte iluminate este in pericol.
Noua
energie care inunda in prezent Pamantul nu va sprijini constiinta fortelor
intunericului. Copiilor li se va oferi prilejul si o perioada de gratie pentru
a se alinia si a se vindeca complet, astfel incat sa vina in noua lume impreuna
cu restul omenirii. Dar copiii trebuie sa inteleaga si sa fie invatati de
adulti, care stiu mai bine, ca ei sunt responsabili pentru aceasta alegere
suprema si ca nimeni nu o poate face in locul lor. Cei care se hotarasc sa
plece vor deveni constienti, atunci cand vor trece dincolo de văl, ca au ratat
o ocazie minunata. Nu numai ca vor pierde marea sarbatoare pregatita pentru
anul 2012 pentru toata omenirea ce se inalta, ci vor fi privati de mult mai
mult.
Cunoasterea,
dragii mei, cunoasterea si intelegerea sunt cele mai importante instrumente in
acest moment. A oferi aceste daruri celor care nu au avut ocazia de a primi
aceasta intelepciune de la cei implicati in cresterea si educarea lor este,
intr-adevar, un mare act de iubire si de compasiune.
Aurelia
– Aveti unele dintre plantele originale in Telos si cum le folositi?
Adama –
In Telos au fost pastrate multe dintre plantele originale – si da, avem
vegetale care ajuta la dezvoltarea spirituala. Bineinteles ca noi nu le fumam.
De asemenea, nici nu avem nevoie de ele. Nivelul nostru actual de constiinta
spirituala depaseste cu mult orice beneficiu pe care ar putea sa ni-l ofere
oricare dintre aceste plante. Le avem in scop decorativ deoarece unele sunt de
o mare frumusete. Le cultivam doar pentru frumusetea si gratia lor, asa cum
facem cu multe alte specii. Nu uitati, aceste plante au evoluat la randul lor,
pentru a deveni o specie din cea de-a cincea dimensiune!
Intr-un
anumit moment din viitor, am putea sa luam in considerare idea de a va ajuta pe
unii dintre voi, pentru a va deschide mai mult prin “folosirea corecta” a una
sau doua dintre plantele pe care le-am pastrat. Fiti siguri ca nu vor fi multi
care le vor folosi; de asemenea, ele nu se vor vinde in piete si, in mod sigur,
nu pentru cei care acum se complac in consumul echivalentelor modificate ale
acestora.
Starea
de lucruri de pe planeta este, cu siguranta, trista, atata vreme cat o intreaga
generatie e inghitita de aceasta constiinta a drogurilor. Fiti atenti ca planul
suprem al fortelor intunecate este acela de a nimici “spiritual” aceasta
generatie si de a o subjuga cat mai mult posibil.
Veti
lasa sa se intample asa ceva, sau va veti trezi in fata adevarului a cine sunteti
si a menirii pe care o aveti aici?
Aurelia
– In prezent marijuana este folosita si in alt domeniu – cel al medicinei.
Conteaza cum este ea folosita? Va crea intotdeauna acelasi tip de vatamare?
Adama –
Nu este acelas lucru, daca se foloseste in scop medical si cu intelepciune. Exista
in spital persoane care au dureri foarte mari si care au suferit deja multe
vatamari pe corpul fizic. Ganditi-va la sedative cum ar fi morfina sau Demerol,
care sunt alte tipuri de substante folosite pentru a opri sau atenua durerea.
Si aceste substante creeaza dependenta, modificari de gandire si scad
vibratiile persoanelor, pana la cele ale planului astral. Marijuana nu este cu
nimic mai daunatoare – ci poate ca e chiar mai putin nociva decat cele
mentionate mai sus si poate fi folosita eficient in combaterea durerii, pentru
o anumita perioada.
Pe
masura ce evolueaza, fiecare suflet intrupat trebuie sa invete, in final, cum
sa se vindece. Aceasta este o parte din zestrea de cunoastere pe care ati venit
sa o castigati aici. Multe suflete au ales sa-si paraseasca intruparea in
urmatorii cativa ani, fara a avea nici o idée in ceea ce priveste modul in care
se vor vindeca. Cel mai probabil este ca ei vor merge pe o alta planeta pentru
a-si continua evolutia si ca vor sta acolo pana cand vor invata sa-si vindece
toate dezechilibrele. La ora actuala exista mai multe planete care sunt dispuse
sa gazduiasca aceste suflete, unde vor fi invatate intr-un mod diferit, tot
ceea ce nu au vrut sa studieze in prezent. Pentru ei este perfect, deoarece au,
la randul lor, o eternitate pentru a evolua dupa cum doresc. Liberul arbitru le
este intotdeauna respectat.
Marijuana
folosita in scop medical, pentru o perioada scurta de timp, in vederea
combaterii durerii – sa spunem doua saptamani dupa operatie – nu va dauna in
modul pe care vi l-am explicat mai sus. Este vorba despre multi ani de un
consum inutil de droguri care este ales ca mod de viata, ca o modalitate de a
fugi de lectiile, de responsabilitatile si de provocarile alese pentru
incarnare. Exista persoane intrupate care au consumat droguri multi ani si s-au
lasat; iar acum ei se vindeca pe ei insasi. Li se ofera multa bunavointa Divina
– si vor reusi.
Aurelia
– poti sa ne explicit modul in care se vor vindeca?
Adama –
Este vorba despre cei care au renuntat la dependentele lor, care au reusit in
vointa si cu hotararea ferma de a se vindeca. Ei primesc multa bunavointa si
ajutor de Sus. Este
important ca ei sa invoce zilnic lumina vindecatoare a sufletului lor si sa
refaca legatura cu Sinele Etern, sub forma marelui “EU SUNT”. Revenirea
la un regim sanatos si natural ii va ajuta sa-si pastreze un echilibru mai bun
si va usura foarte mult procesul. Meditatia
activa si folosirea celor sapte flacari vindecatoare va aduce multa bunavointa
si iertare curentului lor vital.
In
acest moment, bunavointa Divina este distribuita, intr-un fel extraordinar,
tuturor celor care doresc, in mod sincer si din toata inima, sa se vindece pe
ei insisi, la toate nivelurile fiintei. Odata ce o persoana care a consumat
droguri multi ani face un angajament ferm pentru viata si inceteaza sa le mai
foloseasca, ingerii bunavointei Divine ii stau alaturi, ajutand-o.
In
acest moment, pe Pamant efectiv “nu mai aveti timp”. Intrebarea pe care trebuie
sa v-o puneti este: “Doresc
cu adevarat sa prelungesc provocarile si lectiile caracteristice celei de-a
treia dimensiuni, pentru inca zece sau mai multe vieti, intr-un alt loc in care
sa traiesc in suferinta si separare de adevaratul meu Sine? Sau vreau sa ma
inalt acum, impreuna cu planeta si cu restul omenirii, pentru a
trai maretia libertatii spirituale, cu toata bucuria si magia care-mi vor
schimba viata pentru totdeauna?”
Vreti
sa o faceti acum, in urmatorii cativa ani, sau doriti sa asteptati urmatoarea
etapa de inaltare – poate peste zece mii de ani, pe alta planeta, cu
posibilitatea de a o face intr-un mod mult mai putin maret?
Aurelia
– Ce se intampla cu cei care nu fumeaza?
Adama –
Cei care nu inhaleaza aceasta energie prin plamanii lor, dar aleg sa-si
petreaca timpul in acea vibratie, impreuna cu cei care se angajeaza in
ritualurile respective, isi vor scadea propriile niveluri de vibratie din cauza
acestei asocieri, cel putin pentru o vreme.
V-ati
infruntat partea voastra intunecata, ati investit atatea eforturi in propria
vindecare si stiti cat de dificil si de greu a fost. Ati muncit foarte
mult pentru a va trata tulburarile si dezechilibrele si cunoasteti dificultatile
pe care le-ati intalnit. Iar bagajul vostru a fost mic, in comparatie cu al
celor mai multi dintre voi.
De
asemenea, va cresteti
vibratiile intr-un mod miraculos. Va deschideti inima, iar sirurile
voastre de ADN evolueaza, deoarece intentiile va sunt pure si concentrate.
Ce
va spune aceasta, referitor la genul de munca de autovindecare de care vor avea
nevoie cei care decid sa nege, in totalitate, ceea ce li se cere pentru a-si
implini obiectivele si destinul pentru actuala lor intrupare?
Aurelia
– Poti sa faci cateva observatii referitoare la importanta respectarii planului
Divin pentru energiile actuale de inaltare in care intram acum – si despre
efectele pe care le are consumul de marijuana asupra alinierii la prezenta EU
SUNT?
Adama –
Cei care cred ca se vor deschide mai rapid, sau ca vor evolua mai repede din
punct de vedere spiritual, cu ajutorul consumului de droguri, se lasa prada
unei iluzii totale. La unii s-a inregistrat deschiderea partiala a celui
de-al treilea ochi, datorita consumului de droguri.
Dar
aceasta nu reprezinta clarvederea reala, obtinuta prin disciplina sufletului pe
calea inaltarii si a iluminarii. Nu exista scurtaturi, draga sora. Toti, fara
exceptie, trebuie sa se implice in lucrul lor spiritual, in vibratiile iubirii
si luminii, sa-si stearga toate tulburarile emotionale si bagajul karmic.
De
asemenea, cei care s-au deschis ajungand la un anumit nivel de perceptie
paranormala, datorita consumului de droguri, trebuie sa fie dispusi sa accepte
o blocare a talentelor lor, deoarece deschiderile nu au corespuns clarviziunii
reale, ci au fost mai degraba o descoperire la nivelul vibratiilor mai joase. Toate deschiderile
corecte trebuie sa provina din bunavointa Sinelui vostru Divin, atunci
cand sunteti pregatiti sau cand acest lucru face parte din calea voastra
stabilita anterior. Va pot spune ca aproape 50% dintre cei care au capatat capacitate de clarviziune nu
poseda aceste daruri prin hotarare Divina, iar pentru multi,
darurile lor au dus la o separare si o iluzie si mai mare. Tuturor celor care
citesc acest material va cer sa fiti atenti si sa dati dovada de discernamant.
Nu va lasati pacaliti de aceasta capcana. Atunci cand se pune in mod exclusiv
baza pe mijloacele externe de atingere a alinierii spirituale, fiti siguri ca
ceea ce urmeaza nu reprezinta o excelenta spirituala clara, ci o umbra a
“adevarului” care ramane ascuns in coltisoarele inimii sacre.
Aurelia
– Doresti sa ne mai spui ceva?
Adama –
daca nu ar exista aceasta interventie si lumina noua, extraordinara si
minunata, pe care Creatorul o revarsa in prezent atat de generos pe planeta
voastra, Pamantul si omenirea s-ar confrunta curand cu un alt scenariu.
Generatia voastra ar putea fi nimicita complet din punct de vedere spiritual,
iar Pamantul ar cunoaste din nou multa distrugere si o intarziere majora in
destinul sau suprem. De aceea exista atat de multe scrieri, venite prin
channeling, care sunt raspandite peste tot pe unde pot fi facute cunoscute.
Peste tot pe Internet multi lucratori intru Lumina, binevoitori si devotati,
ofera din inima multe informatii pe gratis, pentru a veni in ajutorul
celorlalti.
Mai
exista inca persoane care cred ca toti se vor inalta, fara probleme si cu
bagajul lor uman nerezolvat.
Permite-mi
sa spun ca, in mod sigur, nu acesta va fi cazul. Este adevarat ca, in final,
toata lumea se va inalta. Dar s-ar putea sa nu se intample in aceasta viata,
sau pe aceasta planeta. Repet mesajul important din acest
moment pentru tinerii lumii, precum si pentru cei care nu sunt atat de tineri:
“Renuntati la dependente, sau va trebui sa parasiti planeta. Momentul
slabiciuni a trecut.”
Cei
care-si abandoneaza destinul, care-si sfasie chakrele isi diminueaza minunata
lor lumina prin consumul de droguri, si de alte substante ce creeaza
dependente, cum ar fi alcoolul, tigarile etc., nu pot scapa de a fi trasi la
raspundere. Inca mai este timp pentru a va vindeca, daca va hotarati.
In
prezent, bunavointa Divina va ofera o deschidere de o oportunitate
extraordinara.
Esenta
a ceea ce cautam cu totii este iubirea Divina si eliberarea de durere si de
suferinta. Calea spre Intreg devine mai usoara, atunci cand ai ca partener de
drum iubirea de sine.
Va
multumesc pentru interesul si iubirea voastra. A fost o placere sa ma unesc cu
voi astazi.
Va
iubesc pe toti foarte mult.
Eu
sunt Adama, care va ofera alinare si sprijin.
Capitolul 6 –
Adama, impreuna cu Maestru El Morya
Adama ne povesteste despre Raza / Flacara Albastra, Raza Vointei lui Dumnezeu.
El explica avantajele spirituale ale abandonarii in Voia Divina si ne prezinta o meditatie minunata, care ne ofera o mai mare intelegere a cuvantului “abandonare”.
Aurelia
Louise
Simt un mare entuziasm in interiorul meu, deoarece
stiu ca se pregateste ceva maret pentru planeta. Mai stiu si ca, in prezent,
energia se transforma foarte rapid, iar valurile de separare dintre dimensiuni
se subtiaza treptat. Maestrii Inaltati sunt mai aproape si din ce in ce mai
pregnant in contact direct cu noi – mai mult decat oricand inainte. Daca fac o
comparatie intre cum erau lucrurile pe vremea copilariei sau la douazeci de ani
si azi, exista in mod clar o raza de speranta ce se contureaza la orizont.
Chiar daca norii negri nu s-au risipit complet, toata lumea simte modificarile.
Iata ce as vrea sa va spun.
Pe masura ce
lasam ca aceste lucruri sa se desfasoare, trecand prin toate etapele, descoperim
ca sunt pline de magic. Mi-a trebuit ceva timp pentru a vedea si simti aceasta,
dar acum chiar o simt si o stiu. Aceia dintre noi care lucreaza direct cu
fiinte aflate de cealalta parte a valului, ca invatatori, sunt aici pentru a
arata drumul celor care incearca sa creeze o lume mai buna decat cea cu care
ne-am obisnuit. Dar, in ultimul timp, viata este propria voastra calatorie si,
indiferent de cat ajutor vi se ofera, nimeni nu o poate efectua in locul
vostru.
Urmatorii zece ani vor fi cei mai important si decisivi
ani pe care i-ati trait vreodata pe aceasta planeta. Aceasta perioada va fi
hotaratoare pentru ce veti deveni, unde veti merge sau ce veti fi in viitorul
vostru cosmic.
Planeta si omenirea au ajuns la sfarsitul
unui ciclu cosmic major. Pamantul, impreuna cu oamenii care aleg sa o faca,
intra in prezent intr-un ciclu de evolutie superioara. Iar voi, ca suflete
evoluand pe corpul Lui, va confruntati in prezent cu cele mai importante
alegeri pe care le veti face vreodata. Acum trebuie sa hotarati daca vreti sa
insotiti Pamantul intr-o noua realitate de iubire si lumina, sau vreti sa
ramaneti in urma, pentru a trece din nou printr-un sir lung de intrupari, in
cadrul celei de a treia dimensiuni. De voi depinde daca alegeti sa traiti in
lumea noua aici, sau sa va mutati pe o alta planeta tridimensionala, intr-un
alt univers si sa continuati sa va traiti viata in acelasi fel in care se
desfasoara ea aici, in acest moment, cu toate limitarile si provocarile pe care
le ofera viata tridimensionala.
Pamantul isi merita, cu adevarat, inaltarea sa
mareata. Se aud clopotele care anunta trecerea intr-un nou ciclu cosmic. In
fond, el a demonstrat o iubire si o toleranta nemarginita fata de omenire,
care, in schimb, nu a dat dovada de prea multa recunostinta. Pamantul ne-a
oferit corpul sau intr-un mod atat de neconditionat, pentru a ne da ocazia sa
traim experienta liberului arbitru. Intrebarea care trebuie sa ne-o punem la
ora actuala este: Alegem sa avansam spre nivelul urmator, sau dorim sa
ramanem? Ce realitate alegeti cu adevarat sa creati si sa adoptati
pentru voi, in cei cativa ani ce raman?
Ii aud tot timpul pe oameni spunand ca sunt atat de
prinsi in treburile de zi cu zi, incat, oricat de mult ar dori sa-si
indeplineasca munca spirituala si de vindecare in beneficiul propriei lor
evolutii, aceasta decizie este amanata permanent. “Ei bine, lasa ca m-apuc
maine sau luna viitoare ori, probabil, la anul, cand lucrurile se vor mai
schimba un pic. Atunci voi avea timp sa ma ocup de vindecare si de activitate
mea spirituala. “Va dati seama ca timpul nu asteapta pe nimeni si ca
ne aflam azi in pragul unei schimbari importante?"
Ceea ce ne spun acum toti Maestrii Superiori, Adama,
Sananda, Maitreya, Arhanghelul Mihail, St. Germain si toti ceilalti, este ca
ACUM nu exista nimic, chiar nimic, mai important decat munca noastra spirituala
si de vindecare. Toate celelalte sunt doar ceva care ne distrage atentia,
pentru a ne tine departe de “adevaratul scop” al intruparii noastre aici.
Schimbarile dupa care tanjiti vor deveni realitate in viata personala, doar ca
rezultat al acelei munci. Pe scurt, nu exista alta cale. Nu se va modifica
nimic in viata noastra, decat daca-l schimbam singuri; aceasta este treaba
noastra. Asta am venit sa facem in aceasta viata si, daca nu vrem, nimeni nu o
va face in locul nostru. Da, trebuie sa ne onoram multele obligatii ale vietii
noastre cotidiene, dar, in final, ceea ce va avea cu adevarat importanta in
urmatorii cativa ani nu este atat ceea ce am facut, cat ceea ce am devenit!
Ganditi-va la urmatoarele. Ceea ce facem vine si pleaca odata cu
trecerea timpului, dar ceea ce devenim, ca fiinte Divine - imbratisandu-ne
Divinitatea din perspectiva vietii umane – ramane cu noi pentru totdeauna.
Hmmm…Adama
este aici. Asteapta rabdator sa termin de vorbit. Poate ca se intreaba cine a
fost invitata sa vorbeasca aici, astazi – el, sau eu. (Rasete!)
Adama
Salutari, iubiti prieteni! Va vorbesc astazi din
eleganta mea resedinta din Telos, dar sunt si impreuna cu voi toti, in acelasi
timp. In acest moment avem alaturi de noi un partener tacut – prezenta
extraordinara a dragului nostru prieten El Morya.
Amandoi
dorim sa transmitem profunda noastra iubire, tuturor celor care se conecteaza
la inimile noastre prin aceasta transmisie.
Astazi as
dori sa vorbesc despre Vointa lui Dumnezeu, ca despre drumul spre “abandonare”.
Vedeti
voi, fara vointa lui Dumnezeu nu avansati prea mult pe calea voastra spre evolutie. Acesta este chiar primul pas, efectiv, la
celelalte etape. Daca nu vreti sa va supuneti “vointei superioare” a fiintei
voastre – Vointa propriei voastre “Surse Divine” – cum va veti recunoaste noua
voastra casa? Daca nu sunteti dispusi sa capitulati in fata a ceea ce incearca
sa va aduca inapoi “acasa” – locul perfectiunii, al fericirii, al beatitudini
si al nelimitarii voastre Divine, paradisul vostru pierdut – atunci cum credeti
ca veti ajunge vreodata acolo?
Vointa lui Dumnezeu nu reprezinta un Dumnezeu din
afara voastra. Este, pur si simplu, Dumnezeu care sunteti si care ati fost
dintotdeauna – desi atunci cand existati intr-o intrupare fizica, aveti
tendinta sa uitati temporar, acest lucru. Prezenta voastra Divina este absolut
atotstiutoare, omniprezenta si omnipotenta si va poate implini toate dorintele.
Temporar ati uitat ca nu sunteti cu nimic mai prejos
decat o expresie a acestui maret EU SUNT, intrupat in experienta omeneasca.
Veniti aici cu planul de a atinge perfectiunea sufletului si de a va extinde
propria Divinitate in plenitudinea Cunoasterii si a Intelepciunii Dumnezeului
vostru. Sunteti aici pentru a cauta iluminarea desavarsita si libertatea
spirituala deplina.
Sunteti aici pentru a deveni un Dumnezeu nelimitat,
in toate planurile de existenta. Acesta este un plan al iubirii de Sine – si
acel Sine nu este altul decat voi. Sunteti inca prea prinsi de treburile
voastre lumesti si nu cautati sa realizati obiectivele pentru care v-ati
reincarnat. Pentru prea multi dintre voi, chestiunile legate de calea si
evolutia sufletului au devenit ultima preocupare in agenda proprie.
Ei bine, dragii mei prieteni, atunci cand dati la o
parte, in mod constient, adevaratele obiective ale intruparii, de dragul
preocuparilor omenesti temporare, viata voastra pare sa oglindeasca ceva foarte
diferit fata de ceea ce v-ati asteptat sa fie experienta voasta de viata,
inainte de a va intrupa aici. Odata ce treceti din nou dincolo de val, pe
masura ce va treceti in revista viata pe care tocmai ati parasit-o, apar
intotdeauna regrete profunde. Exista o dorinta adanca de a primi o alta ocazie
pentru intrupare, aceea de a va implini toate dorintele sufletului, pe care vi
le-ati negat in viata actuala.
Si aceasta este modul in care caruselul ciclurilor
nesfarsite de reincarnare a sufletului continua sa se repete, iar si iar,
intrupare dupa intrupare. Cu multa rabdare si compasiune, prezenta voastra
Divina v-a oferit mii si mii de astfel de ocazii. De fiecare data cand veniti
aici, foarte multi dintre voi ignora motivele care v-au facut sa luati decizia
in sine.
Viata dupa viata, nu v-ati respectat obiectivele
propuse pentru intruparea voastra. Acesta este si motivul pentru care mai
sunteti inca aici, in loc sa va bucurati de beatitudinea taramurilor luminii.
Veti continua sa reveniti, iar si iar, pana cand, intr-un final, va veti supune
dorintelor propriului suflet. Prezenta voastra Divina v-a urmarit cum suferiti,
cum cautati si munciti la nesfarsit, pe parcursul mai multor vieti.
V-a observat durerea, deznadejdea, temerile,
lacrimile, indoielile, vinovatiile si spaimele. A fost martora la marea
intelepciune castigata in toate aceste incarnari – in mod individual, sau
pentru intreaga Creatie. Si aceasta Prezenta vrea ca, in prezent, sa va aduca
acasa la libertate, la iubire, cunoastere, unitate si la tot ceea ce
reprezentati voi ca fiinta Divina.
Ea arde de dorinta de a va aduce inapoi acasa, dar
nu va poate forta; are nevoie de dorinta, intentia si cooperarea voastra. Are
nevoie sa va recunoasteti toate partile fiintei voastre, pe care le-ati
abandonat si urat de-a lungul multelor incarnari. Sinele vostru Divin va cere
acum sa va “abandonati” in fiecare zi caii care va sta in fata, cu
iubire si cu incredere. Prin aceasta abandonare plina de iubire vi se va arata,
pas cu pas, drumul inapoi spre “soarele fiintei voastre” – perfectiunea voastra
Divina.
Aceasta este motivul pentru care abandonarea in
fata Vointei proprie voastre Divinitati reprezinta o foarte mare gratie Divina
pe care v-o acordati voua insiva.
“Voi” veti fi beneficiarii principali ai
acestei gratii Divine. Intr-o zi, va veti intreba de ce ati asteptat atat de
mult pentru a reveni “Acasa”. Intr-o zi, va veti da seama ca, de fapt, nu a
trebuit niciodata sa suferiti; ca asta a fost alegerea voastra. Rezistenta
voastra impotriva Iubirii care sunteti este cea care a creat intreaga suferinta
si lectiile pe care le traiti de mult timp. Este momentul sa adoptati o viata
care va va favoriza evolutia si va va invalui pe toti – in locul uneia care sa
va diminueze capacitatile.
Atunci cand va abandonati, va transformati treptat
ego-ul uman – cunoscut si sub denumirea de ego fals – revenind la constiinta
originala a naturii voastre Divine. Pe masura ce capitulati in fata procesului
de curatare si vindecare a fiintei voastre, cu deplina incredere, fara judecata
si fara nicio teama, puteti trece prin el, mult mai rapid.
Procesul insusi este mult mai putin dureros, daca nu
va impotriviti lui in permanenta. Primul pas este intotdeauna si cel mai greu,
cat si partea cea mai coplesitoare a drumului. Aveti incredere ca, odata ce
faceti acest pas, restul va fi mult mai usor.
Atunci cand va opuneti sa adoptati ce este cel mai
indicat pentru drumul vostru, sufletul va va permite, pur si simplu, sa faceti
ce doriti pentru o vreme, pana cand nu veti mai putea suporta. Timpul nu are o
importanta majora pentru suflet, dar noi, maestri ai luminii, stim ca ati
suferit suficient de mult pe aceasta planeta.
Va sugeram ca acum sa alegeti un destin mult mai
fericit.
In Telos, urmarim cu mare interes reactiile miilor
de oameni care au citit informatiile transmise de noi, prin intermediul primei
carti. Astfel incat, multi dintre voi – daca nu chiar toti – v-ati deschis mult
inimile. Amintirile voastre stravechi au fost trezite. Am observat lacrimile de
speranta si dorul pe care aproape toti le-ati simtit atunci cand ati citit
materialul despre vietile noastre in Telos si in Lemuria.
Ati devenit constienti nu numai de faptul ca pe
aceasta planeta este posibil un alt tip de viata, ci ca ea este chiar in curs
de desfasurare, pentru cei care accepta transformarea prin iubirea de sine si
intelepciune spirituala.
Va invitam sa faceti acest lucru, astazi, cu
ajutorul nostru. Am batatorit deja drumul, deschizand astfel calea pentru ca
voi sa calcati pe urma pasilor nostri si v-ati intins mainile pentru a va
ajuta. Deoarece, in prezent, suntem aici pentru voi, calea va fi mai usor de strabatut
decat a fost pentru noi. Pentru toti cei care doresc sa se uneasca cu noi si sa
impartaseasca tipul de viata de care ne bucuram acum, calea iubirii si a
abandonarii reprezinta cheia reintoarcerii voastre acasa.
Am ajuns la gradul de Gratie Divina pe care l-am atins astazi in vietile noastre, doar pentru ca, cu mult timp in urma, ne-am "abandonat" si noi acelei vointe Divine. Prin aceasta, vietile noastre s-au transhormat treptat – si asa se va intampla si cu ale
voastre.
Ceea ce am avut noi de facut, s-a desfasurat
in circumstante mult mai dificile si mai dureroase decat situatiile pe care le
intampinati voi astazi.
Sa va spun ceva despre trecerea noastra in Lumina,
in urma cu douasprezece mii de ani. Ati putea fi surprinsi sa aflati ca, dupa
distrugerea continentului nostru, a trebuit sa rezolvam problemele, la fel cum
vi se cere voua in acest moment.
Ganditi-va ca, peste noapte, am pierdut tot ce aveam
– toate lucrurile cu care ne indentificam in Lemuria. In plus, cel mai dureros
era faptul ca am fost despartiti brusc de aproape toti cei pe care i-am iubit
vreodata. Intreaga frumusete a Lemuriei, toata munca depusa de noi atata timp,
toate aspectele vietilor noastre de zi cu zi au disparut dintr-odata.
Tot ceea ce ne-a mai ramas eram “noi insine”,
aspectul Divin al sinelui, in fata caruia a trebuit sa ne supunem, pentru a
primi din nou “totul” de la Creatorul nostru.
Telos se afla atunci intr-o faza initiala de
dezvoltare si nu era, bineinteles, maretul si minunatul oras care a devenit in
prezent. Exista o deschidere uriasa in
interiorul muntelui, pe care am incercat sa o configuram ca pe un oras, pentru
a salva o mica parte din populatia lemuriana si ceea ce mai ramasese din
cultura noastra. Orasul Telos era inca intr-o etapa primitiva in comparatie cu
frumusetea si confortul ce existau la suprafata – si cu ceea ce este el acum.
Trebuia sa intelegeti ca, peste noapte, a trebuit sa
ne supunem unui standard de viata foarte diferit – lucru care, pentru mult
timp, a fost destul de dificil – si sa ne faurim o viata noua. Cu mult curaj si
hotarare, am continuat sa ne construim orasul, nu doar pentru noi, ci si ca un
punct de contact pentru generatiile viitoare ce se vor naste din nou, in cadrul
culturii lemuriene. Dupa ce am pierdut totul in afara de noi insine, am muncit
foarte mult, timp de secole, vindecand ranile lasate in urma de pierderile
noastre si creand ceva nou si permanent.
Ne-ar trebui mai multe volume pentru a va povesti
provocarile dificile cu care a trebuit sa ne confruntam.
Intoarcerea noastra acasa, in urma cu foarte mult
timp, prieteni dragi, nu a fost atat de simpla pe cat v-ati putea imagina.
Astazi, voi puteti merge pe “drumul mai usor”, in comparatie cu obstacolele pe
care a trebuit sa le depasim. Va cerem sa nu va fie teama de situatiile prin
care treceti in viata – ci, mai degraba, sa capitulati in fata acestui proces.
Acceptati “de buna voie” evenimentele care vor avea loc pe planeta Pamant. Ele
au ca scop sa va elibereze din lanturile pe care vi le-ati creat singuri.
Deschideti-va, pur si simplu, inima in fata iubirii si aveti “incredere” ca, la
fel ca si in cazul nostru, trecerea voastra spre Lumina nu se va manifesta fara
efortul propriu constient si sustinut. Fiti siguri ca recompensele primite de
cei care vor indura pana la sfarsit, vor fi extraordinare.
Voia lui Dumnezeu este cunoscuta ca o activitate a Primei Raze, care rezoneaza cu o vibratie albastra.
Ea are o culoare minunata, intre albastrul penelor
de paun si albastru marin. Frecventa sa este inalta, vie si purificatoare. De
asemenea, este conectata la ceea ce numim "Inima de Diamant". Ca
un diamant, abandonarea in fata acestei vointe Divine are multe fatete. Arhanghelul
Mihail este un Inger al Razei Albastre, iar Maestrul El Morya, un maestru al
razei albastre, paznicul Inimii de Diamant a Vointei lui Dumnezeu.
Raza Albastra este raza puterii si a
conducerii Divine, raza de putere din cuvintele rostite sau nerostite. Acesta
este motivul pentru care ea e in legatura cu chakra gatului. De
asemenea, este raza care a fost cel mai necorespunzator folosita de catre
omenire. De fiecare data cand nu rostiti cuvinte de iubire si compasiune,
folositi gresit raza albastra. Intotdeauna cand incercati sa controlati sau sa
manipulati in slujba propriilor interese, folositi gresit energiile razei
albastre. Fiti atenti, folosirea necorespunzatoare a acestei energii se face
deseori pe cai foarte subtile. De fapt, atat de subtile, incat nici macar nu
sunteti constienti de aceasta, decat daca incepeti sa filtrati prin inima toate
cuvintele, actiunile, motivatiile etc.
Intelegeti – si la ce ma refer. Raza va va permite
sa va aliniati la constiinta de care aveti nevoie pentru a fi adusi in fata
celorlalti maestri. Maestrul El Morya este cunoscut ca un partizan al
disciplinei spirituale, iar invatatura sa oglindeste cea mai mare iubire pe
care o are sufletul lui, pentru voi toti. Razele fac parte din pregatirea de
baza pe care trebuie sa o dobanditi, in aceasta faza a evolutiei voastre.
Trebuie sa stapaniti, in mod egal, atributele dumnezeiesti ale fiecareia dintre
cele sapte raze – iar in prezent si ale celorlalte cinci raze secrete. Nici una
dintre raze nu este mai importanta, mai mareata, sau mai putin semnificativa
decat celelalte. Ele trebuie stapanite, echilibrate si intelese in egala
masura.
In vieti diferite, s-ar putea sa nu lucrati
intotdeauna asupra aceleiasi raze. Incercati sa integrati si sa capatati
intelepciunea tuturor razelor. Initial, ati fost creati pe una dintre raze –
iar aceasta ramane permanent raza voastra. Ea mai este denumita si raza
monadica. Dar chiar daca ati fost creati initial ca, de exemplu, suflet al
razei albastre, galbene, sau verzi, aceasta nu inseamna ca veti lucra asupra
acestei raze, in fiecare intrupare. De obicei, in fiecare viata va straduiti sa
capatati o mai mare pricepere in doua dintre raze si sa le echilibrati pe
celelalte, in unitate. Veti proceda astfel, pana cand veti stapani si echilibra
toate razele, la niveluri din ce in ce mai profunde – si pana cand veti trece
de toate initierile necesare pentru inaltare.
Oamenii vin aici, in planul Pamantului, exact cu
scopul de a lucra asupra puterii spirituale.
Daca nu va ocupati de aceasta in mod serios,
acest lucru nu se va intampla de la sine. Iata motivul pentru care ati ales sa
va intrupati de atatea ori. Nu va puteti astepta sa capatati o cunoastere
completa a Divinului, dorind pur si simplu – sau prin asociere. Nu functioneaza
astfel. Perfectiunea si rafinarea sufletului se realizeaza printr-o serie de
intrupari in cea de-a treia dimensiune. Pe aceia dintre voi care traiesc cu
iluzia ca fratii din spatiu vin sa ii salveze si ca pot scapa de lucrul
spiritual pe care trebuie sa-l faca pentru evolutia constiintei proprii, ii
asteapta o mare dezamagire. Celor care considera ca vor fi dusi in taramul
luminii, in mod neconditionat, le spun sa-si revizuiasca gandirea. Fratii
vostri din spatiu nu au voie sa vina sa va salveze. Si nu este nevoie de o
operatiune de salvare, pentru ca voi ati creat viata pe care o traiti acum, cu
scopul clar de evolutie a sufletului.
In fiecare intrupare, va reincarnati inapoi pe
Pamant in urma unei alegeri personale. Niciodata nu ati fost fortati sa reveniti
aici.
In fiecare intrupare va alegeti misiunile si
experientele incarnarii, cu scopul de a va dezvolta constiinta sufletului si de
a capata o mai mare cunoastere. Atunci cand sunteti in partea cealalta, intre
intrupari, si deveniti constienti de tot ceea ce nu ati terminat de facut pe
durata ultimei intrupari, doriti si alegeti sa va intoarceti. Vreti cu adevarat
sa respectati si sa indepliniti toate scopurile pe care nu le-ati atins.
Cereti un
alt prilej si apoi un altul, iar si iar, pana cand simtiti ca ati incheiat
aceasta faza a evolutiei.
De fiecare data cand sositi aici in corp fizic,
vălul cade din nou si va simtiti prinsi in capcana si separare, din nou
scufundati complet in iluzie. Existenta pe aceasta planeta a cunoscut cicluri
de viata dificila pentru omenire, din cauza ca starea de constiinta a celor
care traiesc aici, la suprafata, a scazut la un asemenea nivel jos de
densitate, de deformare si de separare de principiile Divine. Pe aceasta
planeta, omenirea a ajuns la capatul drumului in ceea ce priveste separarea.
Iar lectiile invatate, experienta acumulata si cunoasterea adusa intregului
sunt extraordinare.
In prezent, acestea se schimba treptat, odata cu
ajutorul fara precedent primit din partea taramului luminii, de la fratii din
spatiu si de la civilizatiile din interiorul Pamantului.
Separarea din cadrul dimensiunii a treia a fost un
experiment pentru a intelege cum ar reactiona sufletele daca ar fi complet
separate de Dumnezeu. Toti aceia dintre voi care sunteti aici in corpuri fizice
v-ati oferit voluntari in acest proiect cosmic. Altfel nu ati fi aici.
Acest experiment maret la care v-ati oferit sa
participati voluntar cu atata entuziasm, venind din diferite lumi si
universuri, are un inceput – care a avut loc in urma cu milioanele de ani – si
un sfarsit. Aceasta incercare grandioasa i-a ajutat pe cei de pe Pamant sa
devina suflete puternice si curajoase. Datorita marilor lor sacrificii,
sufletele Pamantului sunt inaltate acum in si mai multa glorie, faurindu-si un
destin atat de maret. Sunteti destinati sa deveniti punctul de atractie al
acestui univers si invatatorii noilor civilizatii ce se vor naste.
Pe masura ce va aliniati la Vointa lui Dumnezeu,
prin intermediul abandonarii, sunteti destinati sa ajungeti printre cele mai
“cautate” suflete de pretutindeni – din acest univers si din celelalte. Planeta
Pamant, care a trait experienta celui mai dens intuneric si a celor mai mari
suferinte, va fi curand inaltata la o stare de mare lumina si iubire, un
exemplu din care pot invata si altii. De fapt, nu exista nici un loc ca
Pamantul. Fiti mandri si sperati sa fiti cetateni ai acestei planete. Ati
suferit suficient de mult si acum este vremea ca voi sa reveniti Acasa. Sunteti
insufletiti de aceasta speranta si va asteptam sa va uram bun venit si sa va
imbratisam. Asteptam cu nerabdare sa va intampinam cu bucurie inapoi, in valea
iubirii, unde valea lacrimilor a devenit valea bucuriei.
Pe masura ce va eliberati de multele straturi de
durere si de trauma din trecut, multi dintre voi descopera ca nu au incredere
in Dumnezeu si Spirit. Pentru voi, a va “abandona” Vointei Divine este o
propunere infricosatoare.
Simtiti
ca ati fost tradati si abandonati in aceasta viata si in altele si ca intrati
intr-un loc infricosator. Aceasta este problema esentiala care a dus, partial,
la caderea initiala de constiinta. Separarea initiala de Sursa voastra Divina a
produs suferinta. Apoi, durerea a creat lumea in care traiti in prezent. Separarea
a permis aparitia tuturor manifestarilor de acest gen, necesare pentru a crea
experientele pe care le-ati trait pe aceasta planeta. Cum puteti sa-L percepeti cu adevarat pe
Dumnezeu si pe Sinele vostru, fara a sti cum este sa nu-L cunoasteti pe Dumnezeu. Ceea ce a fost la inceput un pic de teama si
indoiala, in final a devenit o lipsa de incredere in Dumnezeu si in voi insiva.
Testul vostru din prezent este sa aveti din nou
incredere in Divinitate si sa renuntati la constiinta care a dus la separarea
de Dumnezeu, pentru atat de mult timp. Universal este un loc plin de iubire si
de bunavointa si va va oferi totul, atunci cand veti avea “incredere”.
“Caderea” a avut loc treptat, atunci cand cateva suflete intrupate au inceput
sa se intrebe daca Dumnezeu va continua sa le asigure totul. Dupa mai multe
milioane de ani, in care Creatorul vostru a oferit intotdeauna totul pentru
fiecare, fara exceptie, multi oameni au inceput sa se intrebe ce s-ar intampla
daca acest lucru s-ar sfarsi brusc. Ei au “cazut in convingerea” ca, daca
Dumnezeu ar inceta sa le mai dea, ei vor trebui sa-si asigure singuri traiul.
Acest concept deformat, pe care l-au avut doar cativa la inceput, a fost
transmis, in final, maselor.
Temerile care au dat nastere acestei lipse de
incredere s-au amplificat din ce in ce mai mult, pana cand intreaga rasa umana
a renuntat aproape complet la drepturi ei Divine din nastere. Restul tine de
trecut.
Supunerea in fata Vointei lui Dumnezeu ofera
sufletului initierile necesare si prilejul de a reface acest drept din nastere,
pentru fiecare dintre voi. Acesta este motivul pentru care trebuie sa va
vindecati, in prezent, de aceasta lipsa de incredere. Pentru asta aveti nevoie
de curaj si de angajament. Renuntarea la ceea ce este cunoscut si patrunderea
in apele adanci si linistite ale necunoscutului reprezinta actul suprem de
incredere. Lasati-va inima sa asculte chemarea sufletului si veti afla alegerea
pe care o puteti face acum. Veti sti care este adevaratul vostru scop aici, pe
planeta, in acest moment de accelerare si de evolutie.
Atunci cand ati ales sa “nu aveti incredere” in
Dumnezeu, ati permis desfasurarea experientelor si a tuturor consecintelor care
au insotit aceasta alegere, astfel incat ati putut beneficia de intelepciunea
pe care v-a adus-o.
Teama oamenilor de a avea incredere in Dumnezeu
aduce acest angajament catre Sinele vostru Superior, ca doriti sa reveniti
acasa, sa va inaltati si sa dobanditi starea de maestru.
Pentru aceasta este nevoie sa va limpeziti toate
problemele nerezolvate. Pe parcursul procesului, Sinele vostru Superior va va
aduce pe scena vietii intregul material intunecat, pe care vi l-ati creat de-a
lungul timpului.
Aceste probleme trebuie reconsiderate, ca sa aveti
ocazia de a face alegeri noi – din iubire si incredere si nu din teama.
Toate chestiunile care trebuie echilibrate si
intelese, orice karma reziduala ce trebuie arsa, va sunt aduse in viata.
Confruntarea cu toate acestea poate fi, pe moment, dificila. V-ati putea gandi:
“Am facut angajamentul de a incepe sa am incredere in Dumnezeu si viata mea a
devenit plina de provocari”. Si apoi alegeti sa “cadeti” din nou in ciclul
neincrederii. Calea este sa permiteti desfasurarea tuturor situatiilor care vor
aparea si sa asistati la ele, chiar daca, pentru un timp, acest lucru poate fi
dificil. Indiferent de ce pare sa se intample in viata voastra, chiar daca
aceasta devine temporar mai dificila, aveti incredere ca sunteti pe un drum nou
si ca, in final, energia se va transmuta. In comparatie cu milioanele de ani de
neincredere fata de Creatorul vostru, aceasta revenire Acasa, la adevaratul
vostru sine se poate manifesta destul de rapid.
Gânditi-va la Iov, cel din scripturile voastre. El a
fost testat in mod serios, dar a continuat sa aiba incredere. Si atunci cand a
putut sa-i demonstreze lui Dumnezeu ca va continua sa creada, in pofida a tot
ceea ce pierduse, toate i-au fost date inapoi – inclusiv sanatatea, sotia si
copiii – si chiar mai mult decat atat. Dar mai intai a trebuit sa treaca prin
noaptea intunecata a sufletului. Si asa veti face si voi!
Lasati ca acest proces de trecere prin aceasta
noapte sumbra sa se desfasoare. Confruntati-va, in final, cu tot ceea ce ati
ascuns in intuneric atata timp, fara judecata sau atasament – de-oarece in
aceste umbre veti gasi, de asemenea, toate darurile voastre. Veti descoperi
atributele dreptului vostru de nastere Divin si va veti primi inapoi toate
energiile. Veti avea din nou incredere in Creatorul vostru, iar abandonul in
iubire deplina va deveni salvarea – si nu deznadejdea voastra.
Intreaga omenire traieste in fond, aceeasi cale de
evolutie. Nu trebuie sa simtiti vinovatie sau regrete, deoarece aveti aceleasi
chestiuni de rezolvat. Experienta voastra actuala ar putea sa para diferita,
dar este acelasi drum pentru toti. Lipsa de incredere si separare de Sursa
voastra au creat aceasta lunga, foarte lunga calatorie plina de suferinte. Acum
este timpul sa renasteti complet, prin iubire si incredere.
Atunci cand spuneti, in sfarsit: “Ma voi elibera de
propriile conceptii false si de temeri si voi avea incredere in proces,
indiferent de cat de dureros ar putea deveni”, ati facut acel prim pas – si cel
mai greu. Atunci cand va veti confrunta, in sfarsit, cu suferinta si mania, nu
va fi atat de dureros pe cat v-ati asteptat. Procesul, daca este acceptat, va
va duce inapoi “Acasa” – si veti ajunge, in cele din urma, la capatul
suferintelor si lipsurilor. Veti intelege universul si viata voastra cu o noua
compasiune si blandete – iar lupta care v-a dominat viata v-a inceta.
Odata ce ati depasit aceasta teama, totul se va
deschide in fata voastra si veti putea avea totul, fara nici o limita.
Nimic nu va mai este inaccesibil. Veti sti cu
siguranta ca acest univers de care v-a fost teama atat de mult timp, va va
oferi tot ce v-ati dorit si ati avut vreodata nevoie. Ceea ce voi numiti pacat
originar – si caruia eu i-as spune lipsa originara de incredere in Dumnezeu –
este, in fond, ultimul lucru pe care trebuie sa-l invingeti.
Acest lucru se aseamana cu povestea lui Adam si a
Evei – o metafora ce descria lipsa de incredere in Dumnezeu, iar acest lucru a
dus la separare.
Da, povestea lui Adam si Eva este doar o poveste
consemnata fara sa fie bine inteleasa. Desi alegoria din scripturile voastre
poate contine o oarecare samanta de adevar, cu siguranta ca lucrurile nu s-au
intamplat astfel. Povestea lui Adam si a Evei si a caderii omenirii din gratia
Divina este, intr-adevar, foarte complexa. Intr-o zi, toate inregistrarile
reale ale trecutului vor fi puse la dispozitia oamenilor si, in final, veti
intelege si veti invata multe din aceste marturii deosebite.
Aceasta poveste este, pur si simplu, o exprimare
generala a ceea ce s-a intamplat – si nu una exacta.
Ceea ce este reprezentativ e ca oamenii au incetat
sa mai aiba incredere in Creatorul lor si au imbratisat frica. Aurelia are o
carticica numita Fii lui Dumnezeu, scrisa de Christine Mercer.
Aceasta este povestea unei femei care s-a hotarat sa aiba incredere in
Dumnezeu, indiferent de ceea ce i se va intampla. Increderea ei a fost pusa la
cele mai grele incercari. Pe parcursul perioadei de suferinte, a luat decizia
ferma de a nu se mai plange niciodata de nimic. A continut sa aiba incredere,
indiferent cat de dureros era. Desi a facut acest anganjament profund de
“abandonare”, femeia a fost foarte greu pusa la incercare. Finalul fericit al
acestei povesti adevarate este ca, intr-un timp foarte scurt, ea a echilibrat
atat de mult din karma, incat, unul dupa altul, au inceput sa se reverse in
viata ei miracolele. Tot ceea ce pierduse i s-a dat inapoi insutit.
In timpul perioadei de incercari, femeia ii multumea
lui Dumnezeu pentru fiecare dificultate pe care o intalnea, stiind ca aceasta o
va duce catre ceva mult mai mare si mult mai maret – si asa a fost! Cativa ani
mai tarziu, ea a putut sa-si poarte corpul spre o inaltare fizica, intr-un
moment in care nimeni de pe planeta nu putea, iar energiile de pe Pamant nu
sprijineau inca o asemenea activitate – asa cum se intampla in prezent.
Aceasta carticica i-a lasat o impresie adanca
Aureliei, intr-o vreme in care si ea trecea printr-o perioada mai dificila.
Citea pana noaptea tarziu, din scoarta in scoarta, cartea pe care o gasise
intr-un anticariat, la un pret de doi dolari. Reactia Aureliei a fost… “Hmmm!
Cred ca situatia mea, care nu este in nici un caz atat de dramatic ca a ei, ar
putea fi imbunatatita, folosind aceleasi principii folosite de femeie. S-a
gandit in inima ei ca atitudinea fata de situatia de viata prin care trecea nu
era nici pe departe caracterizata de bunavointa Divina si de recunostinta, cum
era cea a Christinei si ca ea era plina de resentimente.
A citit cartea de doua ori si apoi a decis sa aplice
principiile unei “atitudini pline de recunostinta”, cat de mult putea. Situatia
Aureliei s-a imbunatatit aproape imediat, iar in cateva luni era din nou
fericita, asa cum nu mai fusese de mult timp. Inima ii era libera si situatia
ei financiara revenise la normal.
Cartea Christinei isi merita greutatea in aur,
pentru modul in care descrie cum si-a depasit toate temerile.
Modul in care aceasta femeie si-a invins temerile –
pentru ea insasi si pe cele din intreaga ei viata – reprezinta un exemplu
extraordinar de urmat pentru oricine.
As dori sa va explic scopul punerii voastre la incercare
Trebuie sa intelegeti ca Dumnezeu nu va pune direct
la incercare, confruntandu-va cu dificultati, doar pentru a fi rautacios.
Atunci cand adoptati aceasta abandonare de dragul recastigarii libertatii
voastre spirituale, nu sunteti supusi unei forte exterioare sa va impiedice sau
sa va stanjeneasca. Testarea este o ocazie pe care ati chemat-o pentru a sterge
si echilibra negativitatea pe care ati creat-o in trecut.
Acum voi alegeti sa va vindecati de dragul evolutiei
spirituale, iar experientele oferite favorizeaza desfasurarea acestui proces de
vindecare.
Atunci cand sunteti intr-o stare de incredere totala,
universul raspunde si incepe sa va dea imediat ceea ce aveti nevoie
De fapt, Dumnezeu nu doreste sa va puna la
incercare. Dumnezeu este iubire – iar iubirea Lui este neconditionata. Atunci
cand va deschideti in fata abandonului despre care vorbim, universul va aduce
in cale toate situatiile si ocaziile necesare pentru a va echilibra toate
problemele si a le vindeca pentru totdeauna. Veti fi extrem de uimiti cand veti
descoperi cat de repede raspunde universul la cererile voastre, atunci cand sunteti
la unison cu Vointa Divina.
Vreau sa va mai spun ceva, inainte de meditatie. In
clipa in care faceti un angajament real si consecvent fata de Prezenta voastra
Divina, de a va supune in totalitate procesului de schimbare si de
transformare, Prezenta voastra va va ghida in cel mai rapid si mai direct mod,
pentru a obtine obiectul dorintelor voastre si a va deschide usa care duce spre
“tot”.
Deschiderea in fata Vointei lui
Dumnezeu se face prin abandonare. Iar Vointa Domnului este chiar atributul
care va va calauzi pe tot drumul inapoi spre Casa, spre gratia Divina.
Sufletele de pe aceasta planeta trebuie sa-si dea seama ca , inainte de a putea
ajunge la anumiti maestri pentru initiere si inaltare, ele trebuie sa treaca
mai intai testele lui El Morya, care sunt incercari de supunere in fata Vointei
Divine.
In cazul in care va hotarati sa faceti un angajament
real fata de inaltarea si calatoria voastra spirituala si nu sunteti dispusi sa
treceti testele abandonarii, cum veti putea depasi celelalte incercari?
Ceilalti maestri nu vor putea lucra cu voi, pana
cand nu veti intelege diferite aspecte ale razei albastre. Si apoi, cand
sunteti pregatiti pentru un alt maestru, sunteti escortati elegant catre
acesta, cu o “recomandare”.
Eram nerabdator sa va vorbesc despre abandonare.
Acesta este lucrul cel mai necesar in prezent. Depasirea temerilor este cheia.
Pe masura ce numarul celor care se elibereaza de frica sporeste, va fi mai usor
si pentru ceilalti. Daca vreti sa stiti cum puteti ajuta planeta, cel mai
important lucru de facut este sa va eliberati de propriile temeri, sa va
abandonati cu Iubire fata de ceea ce este si sa renuntati la toate judecatile.
Cu cat veti exersa mai mult acest lucru si veti
reusi – si ii veti incuraja si pe ceilalti sa faca la fel – cu atat mai mareata
va fi calea pe care o creati pentru voi si pentru restul oamenilor.
Cel mai bun
mod prin care puteti ajuta planeta este ca, mai intai, sa va lamuriti voi
insiva.